Banner 2010

29 octombrie - Întâlnirea trimestrială a preoţilor capelani

Joi, 29 octombrie a.c., cu binecuvântarea IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Centrul eparhial din Galaţi a avut loc întrunirea trimestrială a preoţilor capelani care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile de stat: spitale, armată şi penitenciare.

Dezbaterea a debutat cu rugăciune şi lectura Evangheliei şi a sinaxarului zilei, după care a urmat prezentarea referatelor tematice în legătură cu aspecte specifice ale pastoraţiei şi misiunii în cadrul respectivelor unităţi bugetare. Au fost abordate probleme privind slujirea, disciplina şi coerenţa programelor, fiecare preot prezentând aspecte pozitive şi negative din activitatea pe care o desfăşoară zilnic în mijlocul bolnavilor, a soldaţilor şi a persoanelor private de libertate. Una din temele îndelung dezbătute a fost prevenirea actelor de delincvenţă juvenilă, precum şi cauzele care stau la originea acestora în societatea de astăzi.

La final preotul Paul Zaharia, slujitor în cadrul Garnizoanei Galaţi, întors recent dintr-o misiune în Afganistan, alături de militarii din Batalionul 300 Infanterie „Sf. Ap. Andrei”, a vorbit celor prezenţi atât despre experienţa pastorală acumulată în acest context, cât şi despre curajul şi jertfa soldaţilor români, prezentând fotografii relevante depre realităţile pe care aceştia le-au întâmpinat în teatrul de operaţiuni.

Comments are closed.