În ziua de 13 iulie 2010, sub preşedenţia Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a avut loc la sediul Centrului Eparhial din Galaţi, şedinţa Consiliului Eparhial, în cadrul căreia au fost analizate activităţile bisericeşti de la Dunărea de Jos în primul semestru al anului 2010.

În deschiderea lucrărilor Chiriarhul a prezentat un scurt istoric al eparhiei dunărene precum şi principalele direcţii ale implicării Bisericii în societate.

În prima parte a şedinţei s-au analizat Dările de seamă ale tuturor sectoarelor eparhiale şi protoieriilor pentru prima jumătate a anului în curs. Au fost prezentate principalele activităţi realizate, în perioada ianuarie-iunie, cu prilejul anului omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei naţionale şi programele de perspectivă pentru cea de-a doua parte a anului curent.

S-a prezentat, apoi, situaţia socială dificilă din prezent şi au fost propuse măsuri de prevenire a crizei economice actuale prin măsuri de întrajutorare şi solidaritate creştină, amintindu-se de inundaţiile care au afectat nordul şi centrul ţării, precum şi în Eparhia Dunării de Jos. În acest context ierarhul a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în ajutorarea familiilor afectate de aceste calamităţi, dar şi în construirea în Municipiul Galaţi a digului de apărare de la Dunăre. Educaţia creştină în şcolile de stat, precum şi pregătirea viitorilor preoţi şi profesori de teologie, s-au aflat, de asemenea în atenţia membrilor Consiliului Eparhial.

Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook