Luni, 26 iulie 2010, la Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a Săvârşit slujba Tainei Sfântului Maslu, la capela „Sf. Pantelimon”, din incinta Spitalului „Elisabeta Doamna”, din Municipiul Galaţi. La eveniment au participat preoţi slujitori ai capelelor spitalelor din municipiu, bolnavi din acest centru, cadre medicale precum şi numeros popor.

În lunga periodă de existenţă, unitatea medical patronată de Sfântul Pantelimon, a asigurat prestaţii în specialităţile: chirurgie, psihiatrie adulţi, oftalmologie, dermato-venerice, medicală, ortopedie, ORL, neuropsihiatrie copii. În anul 2003 s-a reorganizat structura specialităţilor la nivel de judeţ, drept urmare, în prezent sunt prestatea servicii în domeniile psihiatrie adulţi şi copii, iar centrul a devenit Spitalul de Psihiatrie ,,Elisabeta Doamna” Galaţi.

Aici s-a construit o frumoasă capelă din lemn, în stil tradiţional ştefanian, unde bolnavii participă la slujbe şi la programe spiritual-culturale şi filantropice, iar preot capelan este pc. pr. Costel Dumnbravă. Instituţia poate îngriji până la 244 de persoane, iar pentru ameliorarea suferinţelor bolnavilor sunt angajate 250 de persoane.

După slujbă, Chiriarhul Dunării de Jos s-a adresat în special bolnavilor, mângâindu-i şi îmbărbătându-i, dându-le drept exemplu pe Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, „doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre” şi pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, doctor fără de arginţi. Bolnavilor le-au fost împărţite iconiţe şi alte lucruri utile.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video