În dimineaţa zilei Învierii Mântuitorului,  creştinii şi creştinele privaţi de libertate din Penitenciarul Galaţi au avut bucuria de a se ruga şi a se întâlni cu ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian. Această vizită se înscrie în programul tradiţional al ierarhului Dunării de Jos din ziua întâi a praznicului Sfintelor Paşti.

După  slujba Vecerniei speciale, săvârşite de pc pr. capelan Ioniţă Obreja, Înaltpreasfinţia Sa a participat, alături de către conducerea acestei instituţii, la un recital de poezii şi cântări specifice perioadei pascale. ÎPS Arhiepiscop a adresat un cuvânt părintesc celor câteva zeci de deţinuţi prezenţi la acest moment de suflet desfăşurat în curtea penitenciarului, încurajându-i şi îndemnându-i să-şi păstreze şi să trăiască cu bucurie credinţa în Hrisos Cel Înviat din morţi, ca pe cel mai de preţ dar de la Dumnezeu. Deţinuţii au mărturisit cu această ocazie sentimentele de emoţie trăite la slujba de Înviere, la care s-a adăugat şi bucuria primirii Luminii Sfinte aduse de la Ierusalim.

Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook