În cadrul programelor pastoral-misionare şi cultural-educaţionale dedicate anului Crezului ortodox şi Autocefaliei româneşti, Arhiepiscopia Dunării de Jos a pus în aplicare hotărârea Sfântului Sinod cu privire la Concursul naţional de oratorie creştină intitulat “Crezul meu”.

Prima întrunire organizatorică a acestui concurs s-a derulat în luna februarie a.c., sub coordonarea sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul din cadrul Centrului eparhial, la care au participat pc. consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul, coordonatorul biroului eparhial de catehizare parohială, inspectorii de religie din judeţele Galaţi şi Brăila, precum şi preoţi şi cadre didactice angrenaţi în programul catehetic “Hristos împărtăşit copiilor”. În ultimile două săptămâni ale Postului Mare, elevii participanţi la cursurile de cateheză au prezentat în cadrul parohiilor propriile creaţii, iar cele mai bune au fost selectate pentru următoarea etapă, la nivel de protopopiat.

Vineri, 16 aprilie 2010, la sediile protoieriilor Covurlui din jud. Galaţi şi Însurăţei din judeţul Brăila s-au desfăşurat ceremoniile de premiere şi prezentare a celor mai reuşite eseuri. Elevii clasaţi pe primele 3 locuri au primit Diploma “Crezul meu” emisă de Patriarhia Română, prin sectorul Teologic – Educaţional, precum şi consistente premii din partea protoieriilor, dimpreună cu arhiereştile binecuvântări ale ierarhului Dunării de Jos, transmise prin delegatul Centrului eparhial - pc. pr. Daniel Zlate – inspector eparhial pentru cateheză şi activităţi cu tineretul.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video