Duminica videcării slăbănogului de a scăldătoarea vitezda a fost prăznuită şi la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi prin prezenţa la Sf. Liturghie, săvârşită de ÎPS Casian al Dunării de Jos, a reprezentanţilor Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Locomotor, care au participat alături de ceilalţi credincioşi la slujbă şi au primit  daruri pregătite de către biroul de asistenţă socială al Centrului eparhial.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre neputinţă şi despre datoria semenilor de a ajuta pe cei bolnavi: „Evanghelia, de fiecare dată, are adresanţi precişi. Astăzi, un bolnav de 38 de ani ne arată cauza suferinţei şi anume cea a neputinţei, dar şi cea a singurătăţii în boală. Ceea ce îl durea pe slăbănog mai mult era singurătatea! De 38 de ani suferea singur şi primul care i-a răspuns după atâţia ani a fost Mântuitorul Iisus Hristos. Dar Mântuitorul nu i S-a descoperit decât în templu, în locaşul de rugăciune, pentru ca, de atunci, Biserica să rămână locul unde El neîncetat asistă orice bolnav. Iată, astăzi, la Catedrala din Galaţi, o parte din membrii asociaţiei unei categorii de bolnavi locomotor ne îndeamnă pe toţi, pe de-o parte să îi ajutăm să vină la Biserică, unde cu siguranţă îl vor găsi pe Mântuitorul şi-L vor lua cu ei acasă, iar pe de altă parte vor găsi mulţi voluntari creştini care, fie acasă, fie în biserici, vor ajuta bolnavii, ajutându-se şi pe ei înşişi. Pentru că, în fiecare bolnav este cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: ajutând bolnavii ne ajutăm pe noi înşine”.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook