Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Vineri, 20 aprilie 2012, la biserica cu hramul „Buna Vestire“ din municipiul Brăila, au venit zeci de mii de credincioşi, brăileni, dar şi din ţară şi din străinătate pentru a luat parte la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii şi pentru a se împărtăşi din apa sfinţită izvorâtă din izvorul aflat sub Sfântul Altar, care se deschide o dată pe an, la acest mare praznic închinat Maicii Domnului din Săptămâna Luminată.

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul principal al bisericii, în prezenţa rugătoare a mulţimii credincioşilor.

În continuare, chiriarhul locului înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit rânduiala de binecuvântare a apelor izvorului de sub Sfântul Altar al bisericii după care credincioşii prezenţi au fost stropiţi cu agheazmă şi au primit binecuvântare.

Ierarhul locului a rostit apoi şi cuvântul de învăţătură pentru clericii şi credincioşii prezenţi la această importantă sărbătoare a oraşului brăilean.

În prelungirea acestei sărbători, un grup de preoţi au vizitat bolnavii de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Brăila, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de o parte din preoţii slujitori, a vizitat bolnavii de la Spitalul Judeţean „Sfântul Nicolae“. Aceştia au fost binecuvântaţi şi stropiţi cu agheazmă de ierarhul Dunării de Jos, oferindu-li-se iconiţe şi apă sfinţită din „izvorul tămăduirii“ de la biserica brăileană

După slujbă, în foaierul Teatrului „Maria Filotti“, aflat în  vecinătatea  sfântului lăcaş, a avut loc vernisarea unei expoziţii pascale de ouă încondeiate şi aranjamente florale. În deschiderea vernisajului, ierarhul Dunării de Jos, credincioşii brăileni şi oficialităţile locale au asistat la un miniconcert de imnuri şi cântece pascale oferit de corul de copii şi tineri de la parohia Viziru de Jos, coordonaţi de pc. pr. Sică-Bănică Simeon.

*

Aflată în partea de răsărit a oraşului, biserica „Buna Vestire“ din Brăila datează din anul 1863. Piatra de temelie a fost pusă în ziua de 8 septembrie 1863. Planul bisericii a fost făcut de arhitectul Avram Ioanidis, din Asia Mică şi tot el a fost însărcinat cu supravegherea lucrărilor.

Construcţia a fost realizată în stil bizantin, cu influenţe de factură antică elenă, gotică, bizantină şi renascentistă. Înălţată în formă de cruce, cu două turle, biserica are trei hramuri („Buna Vestire“ - 25 martie, „Sf. Gherasim“ - 20 octombrie şi „Sf. Nicolae“ - 6 decembrie).

Sfinţirea sfântului locaş s-a făcut la 29 octombrie 1872, de către episcopul Melchisedec al Dunării de Jos. Pictura a fost realizată în trei etape. Biserica este dotată cu trei candelabre uriaşe realizate din cristale de Boemia. De asemenea, şi catapeteasma este lucrată în foiţă de aur fiind opera meşterilor din Constantinopol. Cu ocazia săpăturilor fundaţiei, pe vremea construcţiei, în partea stângă a Sfântului Altar, cu intrarea din curte, a fost descoperit un izvor, a cărui apă este considerată făcătoare de minuni.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook