După ce în Duminica Învierii Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârşit Sfânta Liturghie Pascală la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, urmând tradiţia ultimilor ani, Chiriarhul Dunării de Jos s-a aflat în cea de a doua zi a Praznicului Învierii Domnului în mijlocul credincioşilor din municipiul Brăila.

Cu acest prilej, Ierarhul locului, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Sfintei Liturghii în Catedrala „Naşterea Domnului“ din urbea brăileană, în prezența numeroşilor profesori, oameni de cultură şi credincioşi de toate vârstele din municipiu şi din împrejurimi.

Pentru persoanele cu dizabilităţi, Sfînta Liturghie a fost transpusă şi în limbaj mimico-gestual.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt „Trison“ din municipiu care, la momentul chinonicului a susţinut şi un concert de imne pascale.

La final, Chiriarhul a binecuvântat tradiţionalele prinoase pascale după care, pe esplanada Catedralei, credincioşii au fost invitaţi la bucuria agapei creştine organizată cu acest prilej.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video