În ziua de 19 iulie 2010, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a acordat arhiereasca binecuvântare în vederea căsătoriei, pentru cinci candidaţi la preoţie, din judeţele Galaţi şi Brăila. Evenimentul a avut loc în Biblioteca „Arhiepiscop dr. Antim Nica”, din cadrul Centrului Eparhial, de faţă fiind părinţii şi naşi acestor tineri.

În cuvântul său, chiriarhul a rostit o meditaţie pe marginea cuvântului Sfântului Nil Ascetul, din proloage, ziua de 19 august, pentru viitorii păstori de suflete: „...să ne pregătim pe noi, ca să slujim Domnului, din tot sufletul şi cu toată puterea”. De asemenea „...trupul nostru este casă şi palat şi templu, întru care petrece cerescul Împărat. Sufletul este mireasa lui Hristos, iar mintea, tron şi inima, prestol al lui Dumnezeu, iar cugetul portar, ştiinţa este vestmântar, iar gândurile, slujitori”.

Totodată Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, a amintit de hotărîrea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca anul 2011, să fie decretat „Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română”. În acest context, a îndemnat viitorii miri la păstrarea armoniei şi întărirea unităţii familiale.

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook