În preziua Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Adam s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare pentru a cinsti pe ocrotitoarea sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

A devenit o tradiţie în Arhiepiscopia Dunării de Jos ca, în această zi, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului să fie adusă din nou la mănăstire după ce, pe parcursul Postului Adormirii Maicii Domnului s-a aflat în procesiune în peste 100 de parohii din protopopiatele judeţului Galaţi.

Începând cu ora 16.00, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi a oficiat slujba Privegherii, urmată de săvârşirea Prohodului Maicii Domnului, la altarul de vară al mănăstirii, unde a fost aşezată spre închinare şi sfânta icoană. Credincioşii au participat în număr foarte mare la această sărbătoare (peste 7.000 de suflete), acest fapt făcând ca numărul cetelor de cântăreţi să fie mult mai mare, însemnând slujitori, maici, pelerini şi copii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, care au dorit, din tot sufletul să o preacinstească pe „Sfânta de la Adam“.

De asemenea, au fost înălţate rugăciuni de mulţumire pentru ploaia revărsată de Dumnezeu asupra poporului de la Dunărea de Jos.

La final, conform tradiţiei, toţi cei prezenţi au trecut pe sub Sfântul Epitaf şi pe sub sfânta icoană făcătoare de minuni, cântând imne Maicii Domnului şi având în mâini lumânări aprinse, iar ierarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat cu agheasmă.

A doua zi (15 august), la acelaşi altar de vară, protos. Chesarie Sâmpetru, înconjurat de un sobor de preoţi a săvârşit slujba Sfintei Liturghii.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video