|
|
Potrivit tradiţiei îndătinate în Biserica Ortodoxă Română, o parte importantă a slujirii o constituie asistenţa religioasă şi socială, această activitate fiind precizată în mod evident în noul Statut al B.O.R., art. 135-139. Activitatea socială şi filantropică în Episcopia Dunării de Jos s‑a desfăşurat, cu binecuvântarea şi sprijinul Preasfinţitului Episcop dr. Casian Crăciun, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de asistenţă socială al B.O.R., în spiritul proiectelor eparhiale din anii precedenţi şi în funcţie de problemele sociale ale credincioşilor eparhiei noastre.
Întreaga activitate a Sectorului social al eparhiei, atât de asistenţă religioasă, cât şi de slujire socială, s-a desfăşurat prin atenta analiză în cadrul Permanenţei Consiliului eparhial şi prin lucrarea personalului care activează în cadrul sectorului, care a studiat, a programat, a inspectat şi a aplicat programele şi activităţile desfăşurate pe tot parcursul anului. Continuare
Filantropia creştină nu se opreşte doar la a dărui săracilor şi bolnavilor cele de trebuinţă pentru trup. Filantropia este mereu însoţită de actul de catehizare, este purtătoarea mesajului lui Hristos, are ca finalitate nu trupul, ci mântuirea sufletului celui pe care îl ajutăm în sărăcia sau boala sa. De aceea, avem nevoie de persoane competente care să armonizeze în persoana lor învăţătura credinţei cu fapta de credinţă şi s‑o dăruiască celui ce are nevoie, pentru a‑l hrăni mai întâi sufleteşte şi apoi trupeşte.
Este foarte necesar ca persoane bine pregătite atât în cunoaşterea şi aplicarea teoriei asistenţei sociale şi ale legilor statului în domeniu, cât şi în scrierea şi obţinerea de proiecte de finanţare de la diverse instituţii de profil din ţară şi străinătate, să se preocupe de forma slujirii semenului şi să coordoneze activităţile sociale pe care le desfăşurăm, pentru a conferi actului filantropic coerenţă, transparenţă şi competenţă.
Sectorul social‑misionar al Episcopiei Dunării de Jos este coordonat de pc. pr. Ionel Rotaru, consilier eparhial, şi este constituit din 75 de persoane care lucrează în segmentul social şi 18 preoţi capelani care asigură asistenţa religioasă în spitale, unităţi militare, penitenciare şi aziluri pentru bătrâni. Continuare
I. Asociaţia filantropică creştin‑ortodoxă „Sf. Vasile cel Mare“, Galaţi
Potrivit învăţăturilor Mântuitorului Hristos şi ale Sfinţilor Părinţi, grija faţă de semenul aflat în suferinţă, şi mai ales faţă de copiii orfani sau părăsiţi de părinţi, este o datorie de conştiinţă a fiecărui creştin.
Activitatea asociaţiei este supravegheată de Consiliul de coordonare al cărui preşedinte este Preasfinţitul dr. Casian Crăciun, Episcopul Dunării de Jos şi, respectiv, de Comitetul de coordonare al asociaţiei.
În decursul anului 2008, Asociaţia filantropică creştin‑ortodoxă „Sfântul Vasile cel Mare“ a avut în îngrijire un număr de 60 de asistaţi cu vârste cuprinse între 12 şi 21 de ani, din care 25 cu măsura de plasament tip rezidenţial, care au beneficiat de toate serviciile sociale oferite de către asociaţia respectivă: cazare, hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, echipament, materiale sanitare, rechizite şcolare, cheltuieli de transport, asistenţă socială şi medicală, consiliere psihologică, îndrumare duhovnicească, meditaţii şcolare, activităţi extraşcolare, lecţii de utilizare a computerului, deprinderea unor meserii în cadrul atelierelor existente (croitorie, pictură, artizanat). Aceste servicii sociale acordate copiilor se ridică la suma de 299.000 lei oferite de către Consiliul Local Galaţi, în baza unei convenţii încheiate între cele două instituţii.
Serviciile de asistenţă socială şi educaţională au fost asigurate de un număr de 17 salariaţi şi 6 voluntari (3 monahii ale Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare“, care ajută atât la educarea copiilor, cât şi în activităţile administrativ‑gospodăreşti, şi 3 studente). Continuare
Pe teritoriul Eparhiei Dunării de Jos îşi desfăşoară misiunea în instituţiile bugetare un număr de 18 preoţi capelani, dintre care: 8 preoţi în spitale (şase în judeţul Galaţi şi doi în judeţul Brăila), 3 preoţi în penitenciare (unul în judeţul Galaţi şi doi în judeţul Brăila), 4 preoţi în unităţile militare (doi în judeţul Galaţi şi doi în judeţul Brăila), doi preoţi pentru căminele de bătrâni din municipiile Galaţi şi Brăila şi un preot pentru Aşezământul „Sf. Vasile cel Mare“ din Galaţi.
Activitatea liturgică se desfăşoară în bisericile şi în capelele special amenajate, în număr de 18, în incinta instituţiilor în care preoţii capelani activează.
I. Activitatea religioasă în spitale
Cei opt preoţi capelani, respectiv: pr. Toader Popa şi pr. Timofte Florin (Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei“, Galaţi), pr. Costel Dumbravă (Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna“, Galaţi), pr. Costică Voicu (Spitalul T.B.C., Galaţi), pr. Gheorghe Buruiană (Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan“, Galaţi), pr. Ionuţ Manolescu (Spitalul Judeţean de Urgenţă – Corp A, Brăila), pr. Mihai Vasilescu (Spitalul Judeţean de Urgenţă – Corp B, Brăila), pr. Costică Dumitru (Spitalul „Anton Cincu“, Tecuci), au desfăşurat activităţi specifice slujirii în astfel de instituţii, prilejuite de proiectele misionare eparhiale iniţiate cu ocazia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, Duminicii Sfintei Cruci, hramurilor capelelor etc. Continuare
În cadrul activităţilor de întrajutorare a familiilor, a persoanelor ale căror posibilităţi materiale sunt reduse sau care suferă din cauza unor boli, neavând posibilitatea de a achiziţiona medicamente, a copiilor instituţionalizaţi, a bătrânilor din aziluri, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop, au fost acordate de la Centrul Eparhial ajutoare menite să vină în sprijinul acestora.
Valoarea ajutoarelor acordate de la Reşedinţa Episcopală, Catedrală şi Administraţia Eparhială se ridică la suma de 118.610 lei, fiind ajutate un număr de 1.400 de persoane.
De asemenea, în mănăstirile eparhiei, cu ocazia hramurilor, pelerinii participanţi, aprox. 12.000, la aceste evenimente au beneficiat de ajutoare în valoare de 60.000 de lei.
1. Program filantropic organizat în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi
Pentru Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (2 martie), în cuprinsul Episcopiei Dunării de Jos s‑a desfăşurat o amplă acţiune filantropică ce a vizat familiile sărace din diverse parohii, şcolile pentru copii cu dezabilităţi, azilurile de bătrâni, spitalele şi penitenciarele. S‑au împărţit, după trebuinţă şi putere, alimente, haine, încălţăminte, colportaj bisericesc (iconiţe, cărţi de rugăciuni, calendare, pliante, cruciuliţe etc.). S‑a împărţit, de asemenea, anafură, s‑a stropit cu agheasmă şi bolnavii au fost unşi cu untdelemn sfinţit de la Taina Sfântului Maslu. Continuare
Până în momentul de faţă, prin Biroul de asistenţă socială, au fost depuse pentru accesarea de fonduri europene următoarele proiecte:
a) Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţa“, depus de Asociaţia „Sf. Vasile cel Mare“, pe linia bugetară PHARE 2006, Coeziune Economică şi Socială, prin care se urmăreşte eficientizarea serviciilor extraşcolare pentru un număr de 30 de copii cu vârsta cuprinsă între 6‑15 ani, aflaţi într‑o situaţie de risc social, prin prevenirea abandonului şcolar în municipiul Galaţi. Proiectul are o durată de 12 luni, suma solicitată de la autoritatea contractantă fiind de 220.000 de euro. Partener în acest proiect este Consiliul Local Galaţi, care asigură cofinanţarea de 10% din proiect. Din această sumă vor fi plătite salariile, utilităţile şi va fi dotat centrul respectiv. Întrucât pe partea de construcţie nu se pot accesa fonduri PHARE, concomitent, s‑a depus la Ministerul Muncii un proiect de finanţare a lucrărilor de edificare a clădirii, în valoare de 678.000 lei.
b) Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a treia“, PHARE 2006, depus în parteneriat cu Consiliul Local Galaţi, beneficiar fiind parohia „Pogorârea Sf. Duh“. Acest centru este destinat vârstnicilor cu venituri sub nivelul salariului minim pe economie, marginalizaţi social, în imposibilitate de gospodărire. Valoarea proiectului se ridică la suma de 220.000 euro. Consiliul Local asigură cofinanţarea de 10%. Continuare
1. Filialele locale ale Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe (s.n.f.o.r.)
Potrivit programului de activitate aprobat de Adunarea generală a SNFOR ‑ Filiala Galaţi, în anul 2008, activitatea s‑a desfăşurat pe două mari coordonate: I. acţiuni cultural‑educative; II. acţiuni misionar‑filantropice.
I. Acţiunile cultural‑educative s‑au realizat lunar, în prima zi de marţi.
Întâlnirile cu temă duhovnicească şi social‑culturală s‑au bucurat de participarea unor preoţi şi specialişti în domeniile propuse de către membrele asociaţiei, acestea fiind urmate de dezbateri, benefice atât pentru membrele organizaţiei, cât şi pentru cei care au avut astfel ocazia să vadă sau să revadă câte ceva din strădaniile S.N.F.O.R. Principalele teme abordate au fost:
- „Dor de Eminescu“ ‑ de ziua poetului naţional, membre ale S.N.F.O.R. Galaţi şi elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ap. Andrei“, însoţiţi de pc. pr. Stelian Spânu şi pc. pr. Paul Dumitraşc, au readus în atenţie viaţa, activitatea socială şi literară a „Domnului Eminescu“; a urmat un miniconcert din repertoriul laic şi ortodox al elevilor;
- În luna martie ‑ Cinstire Maicii Domnului şi femeii de lângă noi a fost adusă printr‑un montaj muzical‑literar organizat în colaborare cu îndrumătorii şi asistatele Aşezământului filantropic creştin‑ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Galaţi; Continuare
|
|