Situată  între localităţile Cerţeşti şi Cârlomăneşti, la 40 km NE de Tecuci, într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Cârlomăneşti este un punct de interes religios reaşezat, de curând, pe harta spirituală a Eparhiei Dunării de Jos. Accesul spre mănăstire se face pe drumurile judeţene 251A Tecuci – Corod şi 251B Corod – Cerţeşti.

Istoric: Mănăstirea Cârlomăneşti este moştenitoarea, peste veacuri, a tradiţiilor monahale din zona Cârlomăneşti – Cerţeşti – Căuieşti din nordul judeţului Galaţi, în care mărturiile referitoare la vechi aşezări sihăstreşti urcă până în secolul al XV-lea.

Prima atestare documentară a unei aşezări sihăstreşti în aceste locuri provine din anul 1445, când domnitorul Ştefan, fiul lui Alexandru cel Bun, întăreşte boierului Mihail logofăt şi fratelui său, postelnicul Duma, două sate pe pârâul Bârzota ”unde este Ciunca Stan şi unde a fost Ciunca Giurgea şi mănăstirea lui Ciunca Stan”. Deşi schitul avea prisacă şi fântână, deci era bine organizat, pentru acea vreme, el nu va rezista multă vreme, căci la 1466 se menţionează că Tatul de la Bârzota vinde ”un loc din pustie pe Bârzota, anume unde a fost mănăstirea”.

Referindu-se, probabil, la acelaşi schit, este menţionată, la 1448, de data aceasta la izvoarele pârâului Bârzota, o fântână numită  ”unde a fost Călugărul”, fapt ce ne face să presupunem că prima aşezare sihăstrească a avut o existenţă încă şi mai scurtă. La aceeaşi fântână va face referire un document de la 1468, când Sf. Ştefan cel Mare întăreşte lui Ştefu Cernătescu ţinutul de la ”obârşia Bârzotei, la Fântâna Călugărului”, denumirea locului păstrându-se mai departe în conştiinţa localnicilor.

Sihăstria va fi menţionată din nou, la sfârşitul secolului al XVII-lea, când stareţ era „popa Jora”. Mănăstirea va fi integrată în secolul al XVIII-lea curentului de înnoire duhovnicească promovat de Sf. Paisie de la Neamţ, fiind un important centru monahal din sudul Moldovei.

La 1809 mănăstirea era metoc al Episcopiei Romanului, dar la 1821 biserica şi mănăstirea sunt complet distruse de eterişti şi turci, călugării fiind nevoiţi să fugă. Puţinii monahi rămaşi au schimbat cu cca 1 km locul mănăstirii, construind, până la 1824, o biserică de cărămidă, existentă şi astăzi. După 1864 această biserică a deservit credincioşii din localităţile din satele Cârlomăneşti şi Cerţeşti. La 1957 biserica este trăsnită, incendiată şi apoi părăsită, în ruină.

Viaţa monahală se reia în 1997, când Chiriarhul Dunării de Jos hotărăşte reînfiinţarea mănăstirii. Prin eforturile Centrului Eparhial şi ale Protoieriei Tecuci s-a ridicat un paraclis, sfinţit în vara anului 2004 şi un corp de chilii. Cu prilejul evenimentului a fost aşezată următoarea pisanie: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, istorica Mănăstire Cârlomăneşti, după o lungă părăsire şi desfiinţare s-a redeschis în 17 septembrie 1997 din iniţiativa, cu binecuvântarea şi cu sprijinul Preasfinţitului dr. Casian Crăciun, Episcopul Dunării de Jos. S-a zidit din temelie biserica paraclis cu hramul Sfinţii Mucenici Brâncoveni, precum şi corpul nou de chilii, începând din 1999. S-a amenajat întreg spaţiul mănăstiresc, pentru reluarea ritmului vieţii monahale, în pofida multor neajunsuri şi dificultăţi, începutul fiind în bordeie, sub pământ. Cheltuielile, proiectul şi supravegherea lucrărilor au revenit Centrului Eparhial, iar zonal cu implicarea pc. protoiereu Gheorghe Joghiu, a preoţimii tecucene şi a mai multor donatori: pcuv. arhim. Epifanie Bulancea, ing. Bob Gheorghe, dl. Mănăila Neculai, dl. Baiculescu Ion ş.a. Pictura a fost executată de dl. Enache Jenică. S-a sfinţit de către Preasfinţitul Episcop Casian în mijlocul unei impresionante mulţimi de clerici şi credincioşi, de ziua hramului, pe 16 august 2004. Binecuvântează Doamne, apără, sfinţeşte şi mântuieşte pe toţi rugătorii, ctitorii, binefăcătorii şi iubitorii sfântului locaşului acestuia!“

În prezent se reface vechea biserică mănăstirească, în stilul arhitectural original al acesteia, aflată în 1997 în stare avansată de degradare,.

Descriere: Vechea biserică este o construcţie simplă, în formă de navă, în stil moldovenesc. Acoperişul, fără turle, este în curs de refacere. Corpul de chilii nou construit, în imediata apropiere a acestei biserici, se termină spre răsărit cu un paraclis care păstrează, la exterior, aspectul exterior al unei bisericuţe moldoveneşti: planul treflat, turla pe naos, ferestre semicirculare, ocniţe nepictate, sub cornişă.

Bibliografie: Paul Păltănea, Vechi locaşuri de cult şi viaţa bisericească în sudul Moldovei până în anul 1864, în Monumente istorice şi izvoare creştine, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1987, p. 195-196; idem, Peceţi ştefaniene la Dunărea de Jos, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2004, p. 46, 50.