Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În ziua de 15 decembrie 2009, începând cu ora 16,30, Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat un eveniment misionar, specific perioadei de dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului, urmat de un concert de colinde, sub genericul „Am pornit să colindăm...”.

Peste 100 de preoţi din municipiile Galaţi şi Brăila şi de la celelalte protopopiate din Eparhie, purtând icoanele Naşterii Domnului, precum şi tinerii din opt formaţii corale, s-au întâlnit la Catedrala Arhiepiscopală pentru a primi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian şi a porni spre vestirea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, la casele creştinilor.

De la Catedrala arhiepiscopală, cei prezenţi, în frunte cu chiriarhul locului au plecat la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, unde a avut loc Concertul de colinde susţinut de corurile de copii ale parohiilor „Sf. Dumitru” şi „Sf. Atanasie Patelarie” din Galaţi, care participă la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor; grupurile de colindători tradiţionali de la parohia Lieşti, protopopiatul Tecuci şi de la parohia Rădeşti, protopopiatul Tg. Bujor; corala „Camerata Juventus” a Liceului Pedagogic şi a Seminarului Teologic din Galaţi; corul „Theologos” al Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi; corul Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi; corul studenţilor din cadrul ASCOR  Galaţi.

Copiii, tinerii şi studenţii participanţi la acest concert au primit din partea  Arhiepiscopiei Dunării de Jos 350 de pachete în valoare totală de 3.000 de lei.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook