† Casian,

din darul lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Dunării de Jos,

Preacuvioşilor şi preacucernicilor slujitori

ai sfintelor altare, cinului monahal

şi tuturor drept-măritorilor creştini din eparhia noastră,

har, pace, sănătate şi bucurie deplină, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Bobotezei şi Anului Nou,

iar de la smerenia noastră, arhierească binecuvântare.

„Cel Care îmbogăţeşte Se face să­rac şi sărăceşte luând trupul meu,

pentru ca eu să mă îmbogăţesc cu dumne­­zei­rea Lui“1.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Sărbătoarea la care participăm astăzi este o revărsare de har şi o întâlnire cu Dumnezeu în forma cea mai accesibilă nouă, oame­nilor, sub chipul copilului, al Pruncului dumne­zeiesc; este sărbă­toarea Naşterii Dom­­nului, iar în limbajul bise­ricesc şi românesc, sărbătoarea Cră­ciunului.

Spre deosebire de alte sărbători ale Mântuitorului Hristos, aceasta este mult mai apropiată chiar de sensibilităţile noastre umane, până la percepţia unei întâlniri de familie împreună cu Dumnezeu. Sfântul Grigo­rie Teologul afirmă cu tărie posi­bi­litatea acestei întâlniri prin puterea ha­rului lui Dumnezeu, Care aduce cu Sine în noi curăţia minţii noastre, căreia îi dă chip dumnezeiesc, ca astfel să ni Se adreseze El, precum unor casnici, prieteni, ca unor înrudiţi cu El. În acest sens, Sfântul Gri­gorie ne învaţă: „Cuvântul (Logosul) lui Dumnezeu vine şi Se cuprinde de însuşi chipul Său, şi pentru trup, cu trupul meu Se îmbracă, şi ia suflet înţelegător pentru sufletul meu, curăţind astfel pe cel aseme­nea, prin cele asemenea nouă. Şi în toate Se face om asemenea nouă, afară de păcat; zămislit şi purtat în pântecele Fecioarei Preacurate, cea cură­ţită mai dinainte în Duhul la suflet şi la trup (căci se cuvenea să fie cinstite şi fecioria şi naşterea), rămânând Dumnezeu şi după ce Şi‑a asumat sau Şi‑a unit Sieşi firea omenească“2 . Este de nepătruns cu mintea noastră această mare taină a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, dar prin dumne­zeiasca Sa iconomie şi prin dragostea cea fără de margini a Părintelui ceresc faţă de neamul omenesc, toate sunt cu putinţă, „căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul‑Născut L‑a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16).

Şi mai minunată este însă calea prin care Domnul alege să vină la noi: smerenia. El Se micşorează pentru a ne ridica la măreţia dumneze­ias­că a fiilor adunaţi în dragostea Sa, Părintele iubitor, jertfelnic şi mân­gâietor.

Această mare şi negrăită taină o pregustăm la praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, la 21 noiembrie, la sfârşitul primei săptămâni a Pos­tului Crăciunului, atunci când întâia oară cântăm, la catavasii, cu bucurie, venirea Domnului la noi şi în noi:

„Hristos Se naşte, măriţi‑L!

Hristos din ceruri, întâmpinaţi‑L!

Hristos pe pământ, înălţaţi‑vă!“3 .

Acest înălţător imn aparţine tot Sfântului Grigorie Teo­logul, prin care ni se arată apropierea cea de negrăit a Dom­nului faţă de fiecare dintre noi, pământenii, care suntem che­maţi să urcăm la înţelesurile duhovniceşti ale chemării noastre, la demnitatea cereas­că de care El ne împărtăşeşte, îmbogă­ţindu‑ne cu dumnezeirea Lui.

Drept-măritori creştini,

„Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută“4 ni se desco­peră nouă cu scopul ridicării noastre de la sensul prea omenesc al existenţei, la cel spiritual, căci adesea interpretăm prezenţa Fiului lui Dumnezeu în lume mai mult omeneşte, limitându‑ne la mulţimea grijilor pentru o săr­bătoare îmbelşugată în cele materiale sau în cele tradiţionale omeneşti, moştenite de la înaintaşi, fără nicio legătură cu bogăţia cea nesfârşită a darurilor cereşti, îndumnezei­toare şi mai presus de lume.

De aceea, să cutezăm împreună la acest mare praznic a ne în­drepta îndeosebi spre darurile bogate ale Mântuitorului, Care S‑a întrupat spre a ne împărtăşi din lumina învăţăturii Sale sfinte, pentru a dobândi viaţa de veci, dar şi din plinătatea Sfintelor Sale Taine, „spre iertarea păca­telor şi spre viaţa de veci“ 5 .

În acest sens, cea mai mare binecuvântare pe care ne‑o oferă Hristos Domnul în lume este darul de prunci, în familie. El Însuşi devine, în timp, pentru noi, Prunc dumnezeiesc şi Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, în acelaşi timp. Prunc şi Dumnezeu, Dumnezeu atât de aproape, precum apro­piat este de oricare dintre noi pruncul! Sensul acestei bine­cu­vântări este ridicarea noastră, ca oameni greşelnici, la demnitatea dum­ne­zeiască a purităţii copilului, în care se văd mai bine bunătatea, frumu­seţea şi sfinţenia.

În Sfânta Sa Evanghelie, Mântuitorul confirmă aceasta arătân­du‑Se solidar cu pruncii. Ne arată cum Se regăseşte El Însuşi în viaţa lor curată şi nevinovată: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Matei 18, 3). Chemarea pe care El ne‑o adre­sează este o mărturie a puterii exem­plului curat şi sincer al co­pi­lului, ca mărturie a bunătăţii care se re­varsă din bunătatea nesfârşită a Tatălui ceresc asupra Fiului şi de la El, la toţi cei ce‑L urmează şi‑L ascultă. De aceea, El ne chea­mă să‑L primim, iar această poftire nu este doar pentru aici, ci mai ales pentru Împărăţia cerurilor: „Cine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va putea intra în ea“ (Marcu 10, 15).

Din această perspectivă, a Împărăţiei lui Dumnezeu, intrăm în duhul sărbătorii Naşterii Mântuitorului şi gustăm duhov­niceşte din bogăţia de daruri spirituale, începând cu mani­festările copiilor, primii şi cei mai aşteptaţi vestitori ai măreţei bucurii a Naşterii Domnului.

Preaiubiţi părinţi, bunici,

dascăli şi duhovnici ai copiilor,

Cine ne‑ar oferi melodioasă glăsuire cerească a îngerilor vesti­tori de la Betleem ai veştii celei minunate, în afară de cetele de colindători de pe uliţele satelor, de la ferestrele ca­selor şi chiar de pe scările blo­curilor de la oraşe? Ce sens am da acestui unic şi sfânt moment ce­resc, inexpli­cabil pentru ra­ţiunea noastră, dar perceptibil pentru inimile noastre? Cine ar avea mai multă forţă convingătoare, mărturisitoare şi mân­gâietoare pentru deschiderea „uşilor“ sufletelor noastre şi a „fe­restrelor“ inimilor noastre, ca să intre: „Dumnezeu cel mititel,/ În scutec de bumbăcel“?

Am putea fi urmaşii reali, spirituali şi nu doar biologici, ai strămoşilor noştri, fără a simţi vibraţia miraculosului imn dumneze­iesc din conţinutul colindelor noastre, atunci când auzim această mărturie: ,,Tot moş era şi în vremea lor/ Bătrânul Moş Crăciun“?

Aşa răsuna şi în inimi mesajul sfânt din colindul „sfânt şi bun“:

„Iată, vin colindători,

florile dalbe,

Noaptea pe la cântători,

florile dalbe.

Şi ei vin mereu, mereu

florile dalbe,

Şi‑L aduc pe Dumnezeu,

florile dalbe,

Să vă mântuie de rău,

florile dalbe,

Inima să întărească,

florile dalbe,

Oamenii să înfrăţească,

florile dalbe“.

Mesajul duhovnicesc al Naşterii Domnului, concretizat prin rostirea doxologică a copiilor, arată cât de apropiată este Evan­ghelia de viaţa noastră creştinească şi cât de puternică este mărturia apro­pierii dum­ne­­zeies­cului Prunc de copii. Rolul copiilor în viaţa noas­tră spiri­tuală, a tu­tu­ror, este copleşitor şi confirmă astfel toate aspec­tele pregătirii noastre prin rugă­ciune, post, participare la sfintele slujbe şi la lucrarea filantro­pică, cu scopul apropierii celor maturi de sensibilitatea aparte şi nevi­novată a celor mici.

Acest demers misionar al copiilor este un fapt apostolesc de netă­găduit. Copiii sunt ,,apostolii“ cu chip de înger ai Naşte­rii Domnu­lui şi, cu aceasta, ai naşterii unei noi atitudini în viaţa familiei şi a socie­tăţii. Cum vom reuşi şi noi să păstrăm aceste mărturii şi cum vom contri­bui la aducerea unor noi mărturii despre o lume plină de bunătate şi de candoare spirituală, în faţa atâtor schimbări şi atâtor provocări ale lumii noastre tot mai înstrăinate de astfel de preocupări? Cum să cultivăm şi acolo unde încă nu este bunătatea prin copiii cres­cuţi creştineşte, în iubire, în siguranţă, în evlavie şi în curăţie, atâta timp cât ne aflăm într‑o per­ma­nentă invitaţie la non­conformism, la autonomia copiilor faţă de părinţi, de şcoală, de tradiţie, de cultura şi de frumuseţea angelică a colindă­to­rilor? La aceste întrebări şi, mai ales, la priveliştea tristă a suferinţei, a să­ră­ciei şi a abandonului copilului, nu se răspunde cu resem­nare sau cu acu­zarea altora, ci mai cu seamă prin respon­sabilizarea tuturor celor ce doresc, pot, ştiu şi se luptă să fie părinţi, trupeşti şi spi­rituali, ai copiilor.

Şcoala copilăriei începe, de fapt, în mod firesc, în spaţiul sacru, în credinţa moştenită de la Betleem, Casa copilăriei binecuvântate, apoi se continuă cu leagănul cald şi cu braţele sfinte ale mamei, în familia creştină, unde zâmbetul ceresc al bunicilor şi binecuvântările binefă­că­toare şi înăl­ţă­toare ale slujitorilor sfintelor altare devin centre ale edu­caţiei adevărate şi eficiente.

Mai nou, Dumnezeu ne oferă o nouă poartă deschisă prin edu­caţia creştină a copiilor în şcoală. Scopul este creşterea sănătoasă, în duhul tra­diţiei, a copilului integrat de mic în marea familie a Bi­sericii şi a nea­mului. La şcoala din familie şi la şcoala dascălilor se adaugă acum o altă şansă a copilăriei fericite, atât spiritual‑edu­caţionale, cât şi sociale, uşă a comuniunii şi a apropierii sfinte a tu­turor celor mici în familia pa­­­ro­hială. Această şcoală, cu progra­mul ei duhovnicesc, liturgic şi pastoral-părintesc, se numeşte „Hristos împărtăşit copiilor“. Sfânta noas­tră Biserică, prin hotărârea Sfântului Sinod, şi‑a asumat, întocmai mamei bune şi iubitoare, răspun­derea ce a primit‑o de la Capul ei, Hristos Dom­nul, creşterea mlădiţelor ei tinere, copiii, în lumina şi în frumuseţea morală şi edu­caţională a Evangheliei. Această lucrare sfântă şi atât de utilă are scopul aprofundării lecţiilor de la ora de religie din şcoală, pentru copii. Însoţiţi de părinţi, de bunici, de profesorii de religie, ei participă săptă­mânal, la oraşe şi sate, la întâlnirea din „Casa lui Hristos“ cu slujitorul Domnului, preotul, în postura sa de părinte spiritual, care l‑a primit prunc pe copil în apele Botezului şi acum îl iniţiază, îl întăreşte şi‑l bucură de tainele iubirii de oameni a Învăţătorului lumii şi Mântuito­rului nostru, „Lumina lumii şi sarea pămân­tului“ (Matei 5, 13‑14).

Cât de mult se apropie această privelişte duhovnicească, lecţia de împărtăşire a copiilor din bogăţia darurilor lui Hristos, din programul nostru, „Hristos împărtăşit copiilor“ – de fapt, o nesfârşită sărbătoare a Naşterii Domnului în sufletele copiilor şi ale noastre! – cât de mult se aseamănă, aşadar, cu mărturiile bisericeşti din timpul Sfântului Ioan Gură de Aur, marele prieten, ca toţi sfinţii, al celor mici, în care se re­găseşte marele dar al purităţii şi care ne învaţă cât de mult se cuvine să parti­cipăm la această lecţie sfântă de viaţă creştină, de la copii până la vârstnici. Iată o relatare a Sfântului Ioan Gură de Aur: „Ne străduim să înveţe (copiii noştri) toată ştiinţa profană, să slujească în armată; şi pentru aceasta cheltuim bani, ne rugăm de prieteni, umblăm la unul şi la altul; dar ca să ajungă slăvit în faţa Împăratului îngerilor, nu spunem un cuvânt! Îl lăsăm să se ducă des la teatru, dar nu‑l silim niciodată să vină la biserică. De vine o dată sau de două ori copilul la biserică, apoi vine aici de mântuială, la întâmplare şi în zadar, ca să se distreze. N‑ar trebui să fie aşa! Ci, după cum le cerem socoteală de lecţii când îi trimitem la şcoală, tot aşa şi când îi trimitem la biserică, dar, mai bine zis, când îi ducem la biserică. N‑ar trebui să‑i punem pe alţii să‑i ducă la biserică, ci noi înşine să‑i luăm de mână şi să-i aducem aici şi să le cerem să ţină minte predica şi învăţătura ce o aud. Aşa, da, aşa ne va fi mai uşoară îndreptarea copiilor noştri. Ci dacă ar auzi în casă vor­bindu‑li‑se mereu de cre­din­ţă, dacă i‑am sfătui ce trebuie să facă, iar la acestea ar fi adăugate şi învăţăturile de aici, ar da repede roadă frumoasă aceste seminţe bune. Dar nimic din toate acestea nu facem! Socotim de mică însemnătate cele de neapărată trebuinţă“ 6 .

Iată şi o mărturie a unui astfel de participant la lecţia înţelepciunii şi a bunătăţii, de la una din şcolile şi din parohiile noastre: ,,Sărbătoarea de Crăciun este o zi importantă în viaţa fiecărui om, fie adult, fie copil. Deşi majoritatea nu o privesc din punct de vedere creştin, eu cred că ceea ce ne uneşte în ziua de Crăciun este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru mine este cea mai importantă zi a anului, nu numai pentru că am daruri, ci pentru că pot petrece Naşterea Mântuitorului alături de cei dragi. În această zi, pur şi simplu, nu ai voie să te cerţi! Îmi place foarte mult să mă duc la biserică în dimineaţa de Crăciun şi îmi pare rău că nu sunt înconjurat de mulţi copii. În orice direcţie mă îndrept, întâlnesc numai bătrâni. Copiii sunt prea fericiţi, datorită cadourilor pe care le găsesc sub brad, pentru a înţelege adevărata sem­nificaţie a Crăciunului. Dar poate că şi eu am fost aşa! Dar cel mai semnificativ lucru este acela că toţi avem o faţă veselă. Simţim cu toţii acea căldură din suflet, de nedescris. Chiar şi acum când înşir aceste cuvinte pe hârtie, mă apucă un dor de acea zi specială. Mi‑e dor să mă trezesc în dimineaţa de Crăciun cu sufletul şi cu trupul odihnit şi să îmi sărut mama, urându‑i «Crăciun fericit, mamă!». Mi‑e dor să plec grăbit dimineaţa la biserică şi să devin una cu aceasta şi cu toate sufletele creştinilor care cântă şi vestesc Naşterea Domnului. În ziua de Crăciun,  cu toţii primim un dar: darul familiei. De aceea trebuie să‑l preţuim mult!“7 .

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Ce poate fi mai adevărat pentru noi toţi, decât înmulţirea acestor exemple, cu adevărat dumnezeieşti, din viaţa şi din experienţa celor mici în Biserică?

În multe comunităţi parohiale, în multe şcoli, în multe familii există astfel de mărturii şi tocmai ele ne ajută să depăşim greutăţile şi difi­cultăţile prin care trecem atunci când ignorăm lucrarea lui Dumnezeu pentru noi.

Fără educaţia prin exemple sfinte şi sfinţitoare, nu putem creşte nici duhovniceşte, dar nici uman şi social. Nu în zadar, Domnul ne cheamă să‑i urmăm creştineşte pe copii în bunătate şi în generozitate. Acest în­demn este fapt real în multe cazuri. Le vedem! Le apreciem şi încercăm să le înmulţim!

Tocmai când sunt multe cazuri, ca şi cele relatate de Sfântul Ioan Gură de Aur, şi în familiile, şi în parohiile, şi în societatea noastră, Domnul ne arată o cale, o uşă deschisă şi inimi deschise celor neprimiţi, neiubiţi şi needucaţi creştineşte. Acesta este şi sensul adânc al Naşterii Sale! Să‑i caute, să‑i arate şi să‑i adune cu noi, prin noi şi prin cei generoşi, milostivi şi darnici, pe toţi cei încă îndepărtaţi de la braţele iubirii şi de la masa căl­durii sufleteşti şi a bogăţiei credinţei pline de Duhul Sfânt. Aşa ne în­deamnă şi Sfântul Vasile cel Mare, dascăl al familiei creştine, al tinerilor şi al filantropiei, la care am reflectat anul acesta şi de la care am încercat să aflăm astfel de îndemnuri sfinte şi poate am şi împlinit ceva din ceea ce el ne arată! Copiii şi tinerii, spune Sfântul Vasile cel Mare, sunt „albinele“ care ar trebui să viziteze doar florile din care să adune cele spre folosul lor. Aşa zice şi colindul, să culegem „florile dalbe, flori de măr!“. Îm­preună cu părinţii copiilor, cu slujitorii sfinţiţi, cu dascălii de religie, să participăm şi noi, cu toţii, mai des la lecţia iubirii, atât prin programul „Hristos împărtăşit copiilor“, cât şi prin toate celelalte fapte bune ale educaţiei şi ale vieţii creştine. Aşa ne vom împărtăşi şi noi din „Sfintele, preacuratele şi de viaţă făcătoarele lui Hristos Taine“, de la tinereţe până la bătrâneţe!

Pentru toate semnele dragostei faţă de copii, mulţumim preacucer­nicilor părinţi, dar şi profesorilor de religie, precum şi părinţilor şi bunicilor co­piilor. Mulţumim acelora care îi ajută pe copii şi îi aduc la Hristos, spre a intra cu ei Dumnezeu în viaţa şi în casele noastre!

Iar acum, după datina străbună, dorindu‑vă tuturor pace sfântă în inimi şi în viaţă bucurie din bucuria Domnului şi ajutor din milostivirea Pă­rintelui ceresc, vă transmitem urarea strămoşească la toţi slujitorii sfinţiţi, cinului monahal, în mijlocul bunilor noştri creştini din Sfânta Arhie­piscopie, pe acordurile line şi binecuvântate ale colindului „sfânt şi bun“:

„Şi ne lasă gazdă‑n casă,

Că umblăm şi colindăm

Şi pe Domnul lăudăm,

Pe Domnul cel Preabunul,

Că ne‑o dat iarăşi Crăciunul“.

Să rămână Domnul în noi şi în casele noastre, cu pacea Lui sfântă şi cu iubirea Lui, din care să ne împărtăşim! De Sfintele Sărbători  ale Crăciunului, Bobotezei şi Anului Nou, să aveţi parte de pace, de sănătate şi de Hristos, neîncetat, în viaţă.

La mulţi ani!

Cu  părintească  preţuire, al vostru de tot binele voitor şi către Domnul rugător,

 

† Casian,

Arhiepiscopul Dunării de Jos

1. Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, în „Cuvânt la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Cuvânt la Sfintele Paşti. Panegiric (cuvânt de laudă) la Sfântul Vasile cel Mare“, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 21. 2. Ibidem, p. 20-21. 3. Cântarea 1, irmos, Catavasie la Naşterea Domnului. 4. Troparul Născătoarei de Dumnezeu, glasul al IV‑lea. 5. Rugăciunea a douăsprezecea din Rânduiala Sfintei Împărtăşanii, Ceaslov, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001, p. 315. 6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie la cuvintele: «Văduva să nu fie înscrisă dacă are mai puţin de şaizeci de ani»; şi despre creşterea copiilor; şi despre milostenie, în „Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie. Despre tăria credinţei. Despre propovăduirea Evangheliei“, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2006, p. 361-362. 7. Elevul Cristian-Adelin Blănaru, clasa a VIII‑a B, Liceul de Artă ,,Dimitrie Cuclin“, Galaţi.

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook