În ziua de 14 decembrie a.c., ca în fiecare an, la capela penitenciarului de maximă siguranţă din Galaţi, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, reprezentanţii protoieriei Tecuci, în frunte cu pc. pr. protoiereu Gheorghe Joghiu au venit în vizită pastoral-misionară la persoanele private de libertate, originare din zona Tecuciului, precum şi din împrejurimi.

Cu acest prilej, deţinuţilor li s-a adresat un cuvânt de învăţătură, prin care au fost îndemnaţi la întărirea în credinţa ortodoxă, prin participarea la Sfintele Liturghii, precum şi la toate sfintele slujbe oficiate în capela penitenciarului. Totodată, deţinuţii au fost îndemnaţi să primească cu bucurie şi evlavie sărbătoarea Naşterii Domnului ce se apropie, să fie mai buni şi mai îngăduitori cu cei din jur.

În acest context, un grup de elevi din cadrul Ligii de Tineret din Tecuci, au vestit bucuria venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, prin intonarea de colinde. Deţinuţii s-au alăturat acestei bucurii prin intonarea alături de elevi a colindelor, în cinstea Naşterii Domnului

La finalul programului, persoanele private de libertate prezente, au primit pachete cu îmbrăcăminte şi obiecte de igienă personală.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video