Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În zilele de 21, 22 şi 23 decembrie 2010, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor înălţa rugăciuni de pomenire a celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

Miercuri, 22 decembrie a.c., la Cimitirul Eternitatea din Galaţi, cu ocazia sărbătoririi a 21 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, s-a desfăşurat o ceremonie de pomenire şi evocare a celor ce şi-au sacrificat viaţa pentru eliberarea poporului român de sub opresiunea regimului ateo-comunist.

Slujba de pomenire a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi capelani, în prezenţa militarilor, jandarmilor, autorităţile gălăţene, membrii familiilor martirilor, reprezentanţi ai asociaţiilor locale de revoluţionari, precum şi a numeroşi credincioşi prezenţi la eveniment.

În cuvântul său, ierarhul Dunării de Jos a subliniat faptul că nimeni nu are demnitatea martirului; oricât de învăţaţi, oricât de puternici, oricât de influenţi sau oricât de credincioşi am fi, în faţa martirului trebuie să ne plecăm frunţile. Martirii sunt învăţătorii noştri şi sunt mai buni decât noi.

Adresându-se familiilor îndoliate, Înaltpreasfinţia Sa a afirmat faptul că acestea reprezintă „garda de onoare a celor care au căzut în decembrie 1989“. „Admir demnitatea, bărbăţia şi lupta dumneavoastră de douăzeci şi unu de ani cu durerea şi ştiu că astăzi, mai bine ca oricine, ne învăţaţi cum se trece prin astfel de încercări”.  Amintind de cuvintele poetului gălăţean Ioan Neniţescu „eroii nu sunt atât de morţi precum noi credem” din poezia „Pui de lei”, chiriarhul Dunării de Jos a îndemnat pe gălăţeni ca acum, în preajma praznicului Naşterii Domnului, să păstreze un moment de reculegere şi să mediteze la momentele grele prin care românii au trecut pentru obţinerea libertăţii, neuitând că binele se zideşte întotdeauna prin sacrificii şi grele încercări.

Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, la fiecare Sfântă Liturghie oficiată în bisericile şi mănăstirile din ţară şi din străinătate sunt pomeniţi eroi ostaşi şi luptători români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook