Astăzi, 12 decembrie 2014, biserica „Sfântul Ierarh Spiridon“ din Galaţi şi-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea a început încă din ajun, cu săvârşirea slujbei Vecerniei şi a Litiei.  Dis de dimineaţă curtea bisericii a devenit neîncăpătoare, sute de credincioşi aşezându-se la rând pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa rugătoare a mulţimii credincioşilor sosiţi la hram atât din parohie, cât şi din întregul oraş.

Copiii de la Centrul de zi aflat în grija parohiei au dat răspunsurile la strană, iar la momentul liturgic cuvenit s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, alături de ceilalţi credincioşii din parohie.

La momentul chinonicului, aceştia au susţinut un microconcert de colinde pentru care au fost răsplătiţi, după tradiţie, cu daruri.

În final, Înaltpreasfinţia Sa a hirotesit trei tineri preoţi întru duhovnic.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură din faţa altarului de vară şi a felicitat preoţii slujitori pentru râvna deosebită de care au dat dovadă în activităţile pastoral-misionare organizate de-a lungul vremii în Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Partea liturgică a sărbătorii a fost prelungită în partea social-filantropică, Chiriarhul Dunării de Jos vizitând şi binecuvântând bătrânii cu nevoi speciale, invitaţi special la această sărbătoare şi copii din Centrul de zi al parohiei.

De asemenea, membrii Comitetului parohial au oferit pachete cu alimente tradiţionale persoanelor nedeplasabile aflate în evidenţele speciale ale parohiei, iar cei 130 de bătrâni aflaţi în grija Căminului de Bătrâni „Sf. Spiridon” au primit masa de prânz.

***

Biserica „Sfântul Spiridon“ construită în partea a II-a a secolului al XVIII-lea este unul dintre cele mai semnificative obiective bisericeşti din Galaţi. Istoria acestui  sfânt locaş înregistrează evenimente şi fapte care alcătuiesc o adevărată cronică sfântă a vieţii bisericeşti din oraşul de la Dunăre, în ultimele două secole şi jumătate.

Sfântul locaş adăposteşte, ca pe un odor de mare preţ, icoana făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon, la care vin şi se închină zilnic sute de credincioşi din întreaga zonă, cu timpul creindu-se aici un adevărat pelerinaj în cinstea Sfântului Spiridon.

La parohia „Sfântul Spiridon“, funcţionează începând cu anul 2008 un Centru de zi pentru copiii. Aici cei 40 de copiii provenind din familii defavorizate beneficiază de educaţie în regim „after school“, de o masă caldă şi de toate celelalte servicii pe care centrul le pune la dispoziţie, prin voluntariatul celor 37 de profesori, în condiţii optime de igienă şi studiu. La aceştia se adaugă şi cei 35 de preşcolari care primesc masa de prânz de luni până vineri.

De asemenea, parohia a organizat o cantină socială unde, în condiţii foarte bune, zilnic iau masa circa 70 de persoane.

Al treilea program social derulat aici reprezintă activitatea Cabinetului parohial de fizioterapie „Sfântul Spiridon“. Aici lucrează, voluntar, un medic şi o asistentă medicală, de serviciile sociale beneficiind, în anul 2013, peste 240 de persoane.

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook