Proiectul cultural misionar intitulat sugestiv „Serile colindului românesc“ organizat în Postul Naşterii Domnului de către parohia Nămoloasa Sat a ajuns la cea de a VI-a ediţie. În serile zilelor de 6, 7, 8 şi 12 decembrie, după slujba Vecerniei grupuri de colindători din diverse localităţi ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos au interpretat colinde tradiţionale cu scopul de a promova valorile cultural- creștine din această parte a Eparhiei. În acest context, credincioșii prezenţi în fiecare din cele patru seri au avut bucuria de a cunoaște și asculta pe membrii grupului vocal „Sf. Efrem Sirul“ al Protoieriei Covurlui condus de prof. Petrea Dumitru.

Un moment deosebit l-a constituit concertul de colinde susţinut de un grup de elevi ai Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi, coordonaţi de pr. prof. Sorin Cojocaru. Printre invitaţi s-a numărat şi grupul de colidători din localitatea Pechea, conduși de Jenel Rouă, credincioșii prezenţi fiind impulsionaţi să cânte împreună unele colinde mai cunoscute, realizându-se o atmosferă creștinească deosebită. Ultima  seară a fost o întâlnire binecuvântată între elevii participanţi la proiectul „Hristos împărtășit copiilor“ din parohia Pechea IV, îndrumaţi de pr. paroh Cătălin Vătafu și membrii Ansamblului Cununiţa satului din Liești, însoţiţi de pr. Titi Gabor, gazde fiind evident colegii lor de proiect de la parohia gazdă, Nămoloasa Sat. După ce fiecare grup a interpretat colinde și cântece specifice postului Crăciunului și au încântat până la lacrimi mulţimea de credincioși, toţi au urat în cor prin cuvânt și cânt „O ce veste minunată“ și tradiţionalul „La mulţi ani!“.

La final toţi cei prezenţi au fost răsplătiţi cu iconiţe, iar copiii, gazde și oaspeţi, au primit daruri din partea parohiei Nămoloasa Sat. Prin proiectul cultural misionar „Serile colindului românesc“, parohia Nămoloasa Sat dorește o reînviere a tradiţiilor populare specifice zonei, precum și a portului popular autentic.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook