Ca în fiecare an, în cadrul manifestărilor misionare prilejuite de cinstirea Sfântului Ierah Nicolae, ocrotitorul municipiului Brăila, Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian s-a aflat în mijlocul copiilor de la Grădiniţa parohială „Familia“ din cadrul parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Brăila. Aici a avut loc tradiţionala serbare a copiilor dedicată Sfântului Ierarh Nicolae.

Emoţionaţi şi pline de gingăşie, cei 41 de copii din grupa mică şi cea mijlocie, cu vârste între 3 şi 5 ani, au recitat poezii, au cântat şi s-au jucat alături de cadrele didactice şi oaspeţii prezenţi.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, a oferit celor mici daruri de la Moş Nicolae - căciuliţe, fulare, mănuşi, dulciuri şi fructe.

Grădiniţa „Familia“ a luat fiinţă la data de 1 octombrie 2001, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian şi este singura instituţie de gen din zonă care acceptă şi copii cu probleme speciale. Aici, sunt hrăniţi şi educaţi 41 de copii, iar cheltuielile sunt suportate de parohie, cu sprijinul financiar al unor sponsori, donatori şi oameni de bine.

În cadrul activităţilor zilnice, copiii primesc educaţie creştin-ortodoxă, atât prin grija părintelui paroh, cât şi a educatoarelor. De asemenea, participă la slujbele oficiate în biserica parohială, se împărtăşesc, fac rugăciuni la începutul activităţii, înainte şi după masă şi învaţă să se comporte într-un mod bine-plăcut lui Dumnezeu în societate.

Grădiniţa are un program prelungit, cantină proprie, iar copiii, împărţiţi pe două grupe, sunt îndrumaţi de trei educatoare şi un asistent social, care-i învaţă şi limba engleză.

Copiii provin din toate mediile sociale, din familii cu posibilităţi materiale reduse, inclusiv familii de rromi şi familii monoparentale.

La Grădiniţa „Familia“ sunt primiţi şi copii rămaşi în grija rudelor, ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate.

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook