Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În contextul evenimentelor prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila, Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu“ din Brăila a organizat o serie de activităţi culturale, educative şi social-filantropice pentru a marca împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu şi 156 de ani de învăţământ brăilean.

Seria evenimentelor consacrate acestui moment aniversar au debutat astăzi, 5 decembrie, la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu“ şi la Teatrul „Maria Filotti“ din  Brăila, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficialităţilor locale, a cadrelor didactice şi elevilor acestei prestigioase şcoli.

În cadrul acestui eveniment, chiriarhul Dunării de Jos le-a oferit elevilor prezenţi iconiţe cu chipul Sfântului Ierarh Nicolae şi a rostit un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere pentru efortul comun al profesorilor şi elevilor de a păstra şi promova această şcoală în elita învăţământului naţional, evidenţiind totodată numărul mare de personalităţi pe care Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” le-a oferit societăţii româneşti şi întregii lumi.

În continuare, în holul central al unităţii de învăţământ a avut loc dezvelirea unei plăci comemorative dedicate împlinirii a 200 de ani de la naşterea marelui patriot român, istoric şi scriitor al neamului nostru, Nicolae Bălcescu.

În cadrul parteneriatului dintre Biserică şi Şcoală, care are ca scop combaterea analfabetismului, absenteismului şi abandonului şcolar, mai ales în zonele locuite cu populaţie în majoritate de etnie rromă, elevii acestei şcoli au oferit astăzi daruri unui număr de 50 de elevi de la Şcoala gimnazială „Anton Pann” din Brăila.

Pentru ca bucuria primirii de daruri, mai ales în această perioadă a sărbătorilor, să fie reciprocă, Biserica „Naşterea Domnului” din municipiul Brăila a oferit la rândul ei daruri pentru 50 de elevi de la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu“.

După momentul comemorativ din holul instituţiei, Înaltpreasfinţia Sa a participat, în cancelaria şcolii, împreună cu domnul Viorel Botea, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila şi întregul corp profesoral la un colocviu ştiinţific-educaţional.

Cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop a vorbit celor prezenţi despre rolul fundamental în dobândirea cunoaşterii, pe care cele două instituţii, Biserica şi Şcoala îl au în societatea românească.

Cea de-a doua parte a manifestării de astăzi s-a desfăşurat în centrul municipiului Brăila, la Teatrul „Maria Filotti“, şi a cuprins festivitatea de premiere a elevilor cu rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale, precum şi a profesorilor acestui prestigios colegiu brăilean, care de-a lungul timpului s-au evidenţiat prin activitatea desfăşurată la catedră.

La final, elevii au prezentat un program cultural-artistic ce a cuprins piese de teatru specifice acestei perioade, interpretări de colinde şi cântece populare româneşti.

Manifestările care au avut loc fac parte din misiunea Arhiepiscopiei Dunării de Jos de a fi alături de tineri în drumul pe care îl parcurg în devenirea lor ca oameni buni în societate, în familie şi în Biserică.

Pr. Rareş Bucur

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook