În ajunul praznicului Botezului Domnului, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi s-a săvârşit slujba Ceasurilor împărăteşti urmată de Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, după care a avut loc rânduiala Aghesmei celei Mari de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de clerul catedralei şi numeroşi credincioşi.

În cuvântul rostit credincioşilor, Înaltpreasfinţitul Casian a amintit rostul şi folosul ajunării în viaţa creştinilor: „Prin ajunarea de la hrana necesară trupului, suntem chemaţi să ajunăm şi de păcate. Ajunarea, care este recomandată de Biserică celor ce doresc şi pot şi ştiu de ce fac aceasta, are o însemnătate profundă: abstinenţa, începând de la cele văzute şi necesare, către cele adânci, către gânduri, din care încolţesc tulpinele patimilor noastre care cresc, înfloresc şi rodesc. Această ajunare este recomandată de Sfânta noastră Biserică după învăţătura ei cea sfântă, rânduită nouă pentru înţelesurile vieţii noastre şi înseamnă, cu o zi înainte de Bobotează, ajunarea de toate gândurile rele, de vorbele nepotrivite şi de faptele păcătoase. Fără a ajuna de gânduri rele, de cuvinte nepotrivite şi de fapte păcătoase, nu suntem prezenţi în biserică, deşi trupeşte suntem aici.”

Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video