În prima zi a anului Așezămâtul Filantropic “Sfântul Vasile cel Mare” din Galați și-a sărbătorit hramul.

Sărbătoarea de astăzi a început prin săvârșirea Sfintei Liturghii în capela așezământului, la care au participat, fetele din cadrul orfelinatului, copiii asistați în centru de zi împreună cu părinții lor, maicile din mănăstire și cadre didactice din cadrul instituției.

 

După un scurt cuvânt de învățătură adresat celor prezenți de către Pr. Ionel Rotaru, consilier la Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, copiii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.  A urmat apoi o slujbă de Tedeum la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, care a venit însoțit de Pr. Tudorel Popa în vârstă de 93 de ani, care a fost diacon pe vremea vrednicului de pomenire, episcop Cosma Petrovici, ctitorului acesti așezământ filantropic. Ierarhul Dunării de Jos a dus spre închinare celor prezenți racla cu o părticică din moaștele Sfântului Vasile cel Mare.

 

Copiii l-au sorcovit pe Întâistătătorul Dunării de Jos,  au recitat colinde și au spus și plugușorul de anul nou, creat special de ei pentru această sărbătoare.

Înaltpreasfinția Sa și-a arătat recunoștința față de toți cei care trudesc la creșterea și educarea acestor copiii conform învățăturilor și faptelor SfântuluI Vasile cel Mare, apreciind în special pe Pr. Cristian Podașcă, directorul acestui așezământ și pe maica stareță, Monahia Ieronima Bitere.

La final copiii au primit daruri și s-au închinat ocrotitorului lor.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook