Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

La praznicul Botezului Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala cu hramul „Naşterea Domnului“ din Brăila, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa autorităţilor locale, a trupelor militare de pe uscat şi de pe ape, și a numeroşi credincioşi din municipiu.

Adresându-se credincioşilor, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că „Dunărea devine Iordanul românilor şi trebuie ca românii să rămână popor ales al lui Dumnezeu spre mai binele întregului neam!“.

După cuvântul de învăţătură, ierarhul Dunării de Jos a ieşit pe esplanada catedralei unde a stropit cu agheasmă şi a binecuvântat pe toţi credincioşii prezenţi.

Începând cu ora 11.00, în dangăt de clopote, precedaţi de fanfara militară, clerul şi mulţimea de credincioşi, având în frunte pe ierarhul lor, au pornit de la biserica reprezentativă a Brăilei, pe Calea Călăraşilor, către faleza Dunării, unde, pe scena special amenajată a avut loc slujba Aghesmei celei Mari, urmată de tradiţionala aruncare a crucii în apele Dunării.

La ora 13.00, la kilometrul 0 al oraşului Galaţi, în faţa bisericii fortificate Precista de pe faleza Dunării, un sobor de preoţi şi o mare mulţime de credincioşi l-au întâmpinat pe ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian.

Sărbătoarea Botezului Domnului şi deosebitele manifestări sprituale din jurul acesteia reprezintă o mărturie concretă a comuniunii dintre credincioşii Arhiepiscopiei din cele două mari centre municipale, Galaţi şi Brăila. De aceea, s-a consfinţit obiceiul de a începe sfinţirea apei Dunării la Brăila pentru ca, apoi, pe firul apelor, ierarhul să sosească în oraşul de reşedinţă, la cel mai semnificativ centru spiritual: biserica medievală Precista.

După slujba Aghesmei celei Mari, toată atenţia s-a îndreptat către Dunăre unde Înaltpreasfinţia Sa a aruncat în apă crucea de lemn, după care 9 tineri au sărit s-o prindă. Tradiţia şi credinţa poporului român spune că acela care va pescui crucea din ape va fi binecuvântat de Dumnezeu şi îi va merge bine tot anul.

Anul acesta, Sfânta Cruce a fost scoasă din apele reci ale Dunării, pentru prima dată, de tânărul Gabriel Grumăgescu, în vârstă de 23 de ani.

Totodată, ierarhul Dunării de Jos i-a felicitat pe toţi cei care s-au aruncat în apele Dunării pentru a recupera Sfanta Cruce, dorindu-le multă sănătate şi anul ce a început să le aducă multe roade sufleteşti şi materiale.

La cele două evenimente au luat parte câteva mii de credincioşi brăileni şi gălăţeni.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook