În fiecare an, ziua de prăznuire a Sf. Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan reprezintă, un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru cadrele medicale şi micii pacienţi ai Spitalului de Urgenţă pentru Copii, întrucât această instituţie medicală din municipiul Galaţi şi-a sărbătorit ocrotitorii.

Acesta este primul spital din judeţul Galaţi căruia i-a fost rânduit un ocrotitor spiritual.

De ziua hramului, în capela contruită în curtea Spitalului un sobor de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie.

La momentul liturgic cuvenit o parte dintre copii internaţi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine. În continuare, Chiriarhul Dunării de Jos, în prezenţa cadrelor medicale şi a copiilor internaţi aici a săvârşit o slujbă de mulţumire şi parastasul pentru toţi ostenitorii Spitalului de Copii din Galaţi, trecuţi la Domnul.

După slujirea liturgică, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, împreună cu preoţii slujitori şi cadrele medicale au vizitat saloanele unde sunt internaţi cei mici.

Pentru a spori evlavia celor suferinzi, ierarhul locului le-a oferit spre închinare o părticică din moaște Sfântului Ierarh şi Tămăduitor Luca, încurajându-i în suferinţă şi oferindu-le daruri.

Piatra de temelie pentru noul lăcaş din incinta Spitalului a fost aşezată de Chiriarhul Dunării de Jos la data de 3 octombrie 2011, pentru ca, la data de 28 noiembrie 2012, în cadrul manifestărilor pastoral-misionare prilejuite de sărbătorirea la Galaţi a Sf. Apostol Andrei, ÎPS Dionisie, Mitropolit de Corint, şi ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au săvârşit slujba de binecuvântare pentru începerea slujirii în noua capelă a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan“ din Galaţi. Capela spitalului a primit, de asemenea, în dar, ca hram şi ocrotitori, alături de Sfinţii Doctori fără de arginţi, pe Sfinţii Patapie şi Luca al Crimeii.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video