În Duminica a XXXII-a  după Rusalii când Biserica Ortodoxă aminteşte de întâlnirea Mântuitorului cu Zaheu vameşul, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie sub Pantocratorul Catedralei Arhiepiscopale din Galați. La slujbă au participat numeroase familii tinere, cu copiii, dar şi credincioşi de toate vârstele.

La momentul liturgic potrivit, copiii prezenţi au fost împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a invitat copiii la o agapă frățească și un părintesc cuvânt de suflet, la Reședința Arhiepiscopală. Totodată, cei mici au avut prilejul să-şi exprime bucuria întâlnirii cu ierarhul lor, au rostit rugăciuni, au recitat poezii şi au cântat împreună.

La plecare, Chiriarhul i-a răsplătit cu mici daruri.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook