Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Pentru locuitorii oraşului de la Dunăre, istoricul moment de la 24 ianuarie 1859 are o semnificaţie aparte, întrucât la momentul alegerii sale ca domnitor, Cuza era pârcălab de Galaţi şi locuia pe strada care astăzi îi poartă numele.

Mai mult, Unirea Principatelor Române a fost plănuită la 30 km de Galaţi, în localitatea Costache Negri, numită în acea vreme Mânjina, Aici, marii oameni de cultură şi paşoptisti: Costache Negri, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Ion Ghica, puneau la cale realizarea acestui ideal al unităţii, efortul lor concretizându-se la data de 24 ianuarie 1859.

În ziua în care s-au împlinit 158 de ani de la istoricul moment al Unirii Principatelor Române, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Protopopiatul Galaţi şi alte instituţii de cultură din municipiu au organizat ample şi multiple manifestări pastoral-liturgice şi cultural-artistice în municipiul Galaţi şi în majoritatea parohiilor Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Începând cu ora 12,00 Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de Te-Deum la biserica Vovidenia, care era frecventată de familia Cuza în urmă cu mai bine de 150 de ani şi unde a fost înmormântată mama domnitorului.

Adresându-se celor prezenţi, Ierarul a arătat că  biserica „Vovidenia“ din Galaţi este „biserica rugăciunilor pentru Unire şi locul unde Alexandru Ioan I şi Costache Negri au făcut legământ sfânt pe Evanghelie că se vor strădui, se vor lupta şi vor convinge pe toţi să accepte Unirea… Aici s-a rugat şi ca domnitor, dar s-a rugat şi pentru trecerea din lumea aceasta a maicii sale, Sultana Cuza. Astăzi, ne unim în rugăciune şi cu ceilalţi fraţi slujitori şi credincioşi de la Mânjina din Câmpia Covurluiului şi cu cei din zona tecuceană de la Conacul Ţigăneşti, centre şi focare luminoase ale pregătirii Unirii!“.

La slujbă au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, a tinerilor, copiilor şi credincioşilor din municipiul Galaţi. Acestora li s-au adăugat elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin“ din municipiu, care au susţinut un scurt program artistic dedicat domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

După slujbă a fost săvârşită o procesiune în jurul bisericii până la mormântul mamei domnitorului, Sultana Cuza, unde a fost oficiată slujba parastasului pentru cei care au contribuit la înfăptuirea Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859.

La ieşirea din biserică, credincioşii prezenţi s-au prins în Hora Unirii, actualizând istoricul moment din 1859.

La orele 13.00, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, situată în imediata apropiere a Palatului Episcopal, au avut loc manifestări  omagiale, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, a oficialităţilor locale şi judeţene, a istoricilor şi oamenilor de cultură din judeţul Galaţi, după care s-au rostit alocuţiuni despre importanţa acestui moment jubiliar.

S-a realizat trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, cu primirea onorului, urmată de intonarea Imnului de Stat al României de către fanfara Centrului Cultural „Dunărea de Jos“, după care Ansamblul artistic „Doina Covurluiului“ a interpretat câteva piese din folclorul românesc şi patriotic.

De asemenea, au fost depuse buchete de flori şi s-a dansat Hora Unirii.

Manifestările dedicate acestui eveniment s-au încheiat la Muzeul „Casa Cuza Vodă“ din Galaţi, unde a avut loc evocarea personalităţii făuritorului României Moderne, Domnul Alexandru Ioan Cuza.

În clădirea actualului muzeu a locuit Alexandru Ioan Cuza (primul domnitor al Principatelor Române), în perioada 1844 - 1859, cât a deţinut funcţia de preşedinte al Judecătoriei şi pârcălab al judeţului Covurlui.

Şi în cadrul Protoieriei Tecuci au fost organizate ample manifestări liturgice şi culturale care au marcat 155 de ani de la Unirea Principatelor Române.

La biserica parohiei Ţigăneşti, unde se află mormântul logofătului Costachi Conachi, tatăl soţiei caimacanului Nicolae Vogoride, şi al fiicei sale, Ecaterina (Cocuţa), un sobor de preoţi din municipiu, a oficiat slujba de pomenire a parastasului pentru făuritorii Unirii Naţionale.

Au participat profesori şi elevi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi mulţi credincioşi.

La conacul lui Costache Conachi din localitatea Ţigăneşti, în prezent monument istoric, între anii 1853-1857 a fost analizată problema unionistă şi s-au pus bazele unirii de la 1859.

În acelaşi context, preoţii tecuceni, autorităţile locale, istorici, profesori şi oameni de cultură au participat la ceremonialul militar şi civil de la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din municipiu.

Mica Unire în Parohia Costache Negri, judeţul Galaţi

Ziua de 24 ianuarie reprezintă pentru românii de pretutindeni o sărbatoare naţională cu dublă importanţă, atât istorică, dar şi religioasă. Din punct de vedere istoric, ziua de 24 ianuarie, reprezinta data când Principatele Române Moldova şi Țara Romanească s-au unit sub conducerea aceluiaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza.

Plămada, frământătura, scânteia idealului unității,  a pornit și din localitatea Mânjina, cum era denumită atunci comuna Costache Negri, din judeţul Galaţi, unde marele scriitor si om politic, Costache Negri,  împreună cu marii oameni de cultură și pașoptisti: Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Ion Ghica, puneau la cale realizarea acestui ideal, al unității.

În comuna Costache Negri, lângă Consiliul Local, se găsește Casa memorială „Costache Negri“, deschisă publicului încă de la data de 2 iunie 1968. Este construită în stilul unei case țărănești, cu două cerdace pe stâlpi de lemn.

Urmare stricăciunilor provocate de inundaţiile din data de 11 Septembrie 2013, edificiul a intrat în ample lucrări de consolidare, conservare şi reabilitare.

Credincioşii din comună nu au uitat niciodată de înaintaşul lor Costache Negri şi de idealul său pentru Unire, motiv pentru care, în fiecare an la 24 ianuarie, organizează manifestări liturgice şi cultural educaţionale.

În acest context, la biserica parohială, a fost săvârşită slujba Sfintei Liturghii, după care, la Casa memorialā ,,Costache Negri”, un sobor de preoţi din localităţile învecinate a oficiat slujba parastasului pentru făuritorii unirii de la 1859.

După câteva alocuţiuni adevate momentului profesorii şi elevii Şcolii Gimnaziale „Elena Negri“ din localitate, dar şi un grup de credincioşi din parohie au oferit celor prezenţi un bogat program artistic din care nu au lipsit cântecele patriotice, poezii şi scenete.

La acest eveniment deosebit din viaţa comunităţii au participat mai multe oficialităţi locale, cum ar fi: primarul comunei Costache Negri, directorul şi profesori de la şcoala din localitate, mai mulţi membri ai Consiliului local.

Pr. Ionuţ Mihai, parohia „Costache Negri“

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook