Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Mitropolia Munteniei și Dobrogei Arhiepiscopia Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat joi, alături de alte sute de invitaţi, la Ceremonia oficială de lansare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, ce a avut loc la Ateneul Român din Bucureşti. 

În timpul evenimentului care va rămâne în istorie au susţinut discursuri:

  • Președintele României, Klaus Werner Iohannis
  • Președintele Senatului, Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu
  • Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache
  • Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani
  • Președintele Consiliului European, Donald Tusk
  • Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker
  • Premierul României, Viorica-Vasilica Dăncilă

În continuare, a urmat o proiecţie de film despre România şi Europa.

Ceremonia inaugurală s-a încheiat cu un concert de muzică simfonică susţinut de Orchestra Uniunii Europene, înfiinţată astăzi, care are în componenţa sa membri din fiecare stat din cele 28 ale Uniunii Europene.

Orchestra a interpretat Rapsodia nr 1 în La major, Op. 11 de George Enescu şi Simfonia a 9-a în Re minor, Op. 125, „Odă bucuriei” de Ludwig van Beethoven. 

România a preluat de la 1 ianuarie pentru prima dată Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi acest mandat se va întinde pe o perioadă de şase luni, până în 30 iunie 2019.

Prioritățile Președinției Românei la Consiliul UE sunt prezentate aici.

Foto Credit: Presidency.ro

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook