Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Mitropolia Munteniei și Dobrogei Arhiepiscopia Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sărbătoarea închinată cinstirii lanţului Sfântului Apostol Petru a fost şi în acest an prilej de rugăciune şi de filantropie pentru persoanele private temporar de libertate din cadrul Penitenciarului de maximă siguranţă din municipiul Galaţi.

În dimineaţa zilei de 16 ianuarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, un sobor de preoţi din Galaţi au săvârşit slujba Sfintei Liturghii şi Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din incinta penitenciarului.

În continuare, chiriarhul Dunării de Jos a oficiat o slujbă de mulţumire, a rostit rugăciunile speciale pentru cei aflaţi în închisori şi a săvârşit slujba de pomenire pentru martirii, deţinuţii şi angajaţii Penitenciarului Galaţi, trecuţi la cele veşnice.

În cuvântul adresat celor întemniţaţi, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre sărbătoarea de astăzi, adresându-le totodată îndemnul ca această perioadă petrecută în privare de libertate să fie un timp al pocăinţei şi al îndreptării.  

„Păcatele sunt lanţuri ce ne apasă inimile, gândurile şi sufletele noastre, iar lanţurile de pe sufletele noastre sunt mai rele şi mai aspre decât cele materiale.

Penitenciarul este o şcoală a răbdării şi a înţelepciunii, iar deţinutul este un semen de-al nostru, un frate şi el poate deveni şi un prieten“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

La momentul liturgic şi catehetic au participat persoane private temporar de libertate, lucrători din cadrul penitenciarului, precum şi tineri voluntari gălăţeni.

Anul acesta, parohiile „Sf. Ana“ şi „Sf. Ecaterina“ din municipiul Galaţi, prin implicarea membrilor Consiliilor şi Comitetelor parohiale, au oferit deţinuţilor prezenţi la slujbă pachete cu alimente neperisabile, obiecte de primă necesitate, cărţi de rugăciune şi iconiţe.

La final, ierarhul i-a binecuvântat şi le-a dăruit iconiţe şi daruri.

***

Manifestări similare s-au desfăşurat şi la Penitenciarul pentru minori şi tineri din Tichileşti, judeţul Brăila.

Aici, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, preoţii din parohiile învecinate, profesori de religie, elevi şi studenţi voluntari i-au vizitat pe semenii lor, s-au rugat împreună şi au purtat un dialog de suflet pe diferite teme, caracteristice vârstei lor.

În continuare, în cadrul proiectului „Mărturisire şi memorie penitenciară“, a fost desfăşurată o activitate la Monumentul Foştilor Deţinuţi Politici din localitatea Dropia-Însurăţei, unde un grup de tineri privaţi de libertate au participat la o slujbă de pomenire şi au depus o coroană de flori.

Tinerii privaţi temporar de libertate prezenţi la manifestări au primit pachete cu alimente, obiecte de primă necesitate, calendare, cărţi de rugăciuni şi alte daruri de suflet.

Activităţile de la acest penitenciar au fost organizată în colaborare cu protoieria Însurăţei.

Arhiepiscopia Dunării de Jos este mereu preocupată de identificarea unor noi modalităţi misionare care să vină în sprijinul catehizării şi ajutorării persoanelor private temporar de libertate. Între acestea, se numără şi cooperarea dintre diferite comunităţi parohiale şi preoţii din slujirea socială, în vederea organizării unor programe comune, atât educaţionale, cât şi social-filantropice.

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook