Sfântul Apostol Andrei

În anul 2009, închinat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre Sfântului Vasile cel Mare şi tuturor Sfinţilor Capadocieni, la Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei din Galaţi s-a desfăşurat simpozionul interseminarial anual, ce a avut ca temă de dezbatere: „Tinerii seminarişti, între criza lumii contemporane şi modelele vieţii veşnice: Sfinţii Capadocieni“. Această întâlnire s-a concretizat prin apariţia cărţii de faţă, volum ce conţine referate valoroase ale elevilor de la seminariile teologice din Bucureşti, Iaşi, Mănăstirea Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Huşi, Slobozia şi Galaţi.

Acest dar al Sfântului Apostol Andrei, concretizat în cel de-al zecelea volum este o mărturie a tinerei generaţii de elevi de la diferite seminarii din ţară. Articolele convorbirilor tinereşti ale elevilor seminarişti au dus la identificarea problemelor majore prin care criza lumii contemporane îi provoacă pe tineri, dar s-au evidenţiat şi mijloacele de luptă duhovnicească pe care Sfinţii Capadocieni le-au propus şi ni le propun nouă tuturor. Aceste mijloace au fost descoperite de elevii seminarişti în moştenirea luminoasă pe care Sfântul Vasile cel Mare şi ceilalţi sfinţi din Capadocia au lăsat-o, atât în operele lor, cât mai ales în viaţa lor de plină de sfinţenie.

Sfinţii, ca modele de urmat, ne oferă cercetarea Dumnezeieştilor Scripturi, ca şi Sfântul Vasile cel Mare, bucuria prieteniei sfinte, ca aceea dintre Sfântul Vasile şi Sfântul Grigorie, – „două suflete ca unul singur“ –, problemele morale, aşa cum le arată sfinţii şi care sunt prezente şi în viaţa noastră astăzi, cultura creştină în dialog cu cea profană, aspecte referitoare la educaţia creştină într-o lume secularizată, însă ceea ce este esenţial şi trebuie remarcat este faptul că tinerii seminarişti au preluat de la sfinţi, „modele primordiale pentru viaţa în Hristos“ – statornicia trăirii credinţei, pentru a întări argumentările lor. Aceste mărturii ale tinereţii elevilor seminarişti sunt semnele speranţei reîntoarcerii la duhul Sfinţilor Părinţi, spre a depăşi criza de identitate spirituală pe care societatea de astăzi o susţine prin mijloace multiple şi o resimte acut.

Volumul, rod al comunicării şi comuniunii dintre seminarii şi seminarişti, se constituie şi ca o lucrare misionară adresată nu numai elevilor seminarişti, ci şi tuturor tinerilor creştini care doresc să afle răspuns, în lumina Evangheliei Mântuitorului, a învăţăturii Bisericii şi a modelelor vieţii veşnice – Sfinţii Capadocieni, la provocările lumii secularizate de astăzi.

Pr. prof. Călin Toderiţă

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video