Sfântul Apostol Andrei

Anul 2010 curgător a fost un an plin de manifestări culturale, cu numeroase simpozioane, conferinţe, mese rotunde, etc., închinate, cu precădere, evenimentelor omagiate de Patriarhia Română „Crezul ortodox şi Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române“. În acest sens şi în Arhiepiscopia Dunării de Jos, în cadrul Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie – Departamentul de Teologie s-au consumat câteva momente de suflet.

De altfel, cu binecuvântarea şi purtarea de grija a neobositului ierarh, la începutul anului ieşea de sub teascurile tiparului un bogat volum, sub motivul publicării materialelor ce cuprindeau dările de seamă, pentru Adunarea Eparhială, sub genericul Biserică, misiune, slujire, volum ce însera studii, comunicări, note şi recenzii, referitoare la Crezul ortodox şi Autocefalia BOR. Iar acum, cununa anului este împodobită cu o nouă lucrare, Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos – fascicula IX, care îşi propune şi reuşeşte să prezinte, să nuanţeze şi să aprofundeze tematica sinodală, închinată anului ce tocmai se încheie. Cuvântul înainte, semnat de ierarhul – universitar face o sinteză clară a întregului conţinut, stârnind cititorului curiozitatea de a afla cât mai multe amănunte, din diversele abordări. Iertată să ne fie îndrăzneala de a recenza volumul, dar o facem cu speranţa că şi rândurile noastre vor stârni curiozitatea citirii întregului material!

Cel dintâi studiu, Părintele Paisie, luminător pe calea pocăinţei şi  dascăl al sfinţeniei (pp. 7-21), semnat de ÎPS prof. univ. dr. Casian Crăciun ne dovedeşte că Patrologia este o disciplină vie, că ea trebuie mereu completată, fiindcă şirul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii nu se va sfârşi niciodată. Şi medalionul făcut Părintelui Paisie, vieţuitor, alături de Părintele Cleopa, în Mănăstirile Sihla şi Sihăstria, dovedeşte din plin acest lucru. Citind acest studiu avem sentimentul că Vieţile sfinţilor, Proloagele, Patericul se scriu încă.

Exegeze la simbolurile de credinţă în Răsărit şi Apus (pp. 22- 184, partea a II-a) este studiul semnat de asist. univ. dr. Gina-Luminiţa Scarlat, care excelează, nu doar prin numărul mare al paginilor, ci prin cel al informaţiilor, legate de frământata dispută a conturării Crezului niceo-constantinopolitan. Sunt înserate toate formulele de credinţă şi comentariile făcute de Sfinţii Părinţi, aluatul din care s-a născut Simbolul niceo-constantinopolitan.

Noi mitropoliţi ai Bisericii Ortodoxe Române, în lumina ultimelor cercetări (pp. 184-193) este un studiu ce identifică un nou episcop în antichitatea creştină dunăreană, Maximus episcopus gothorum (365-428) şi trei mitropoliţi blaki (a se citi ,,vlahi“), la începutul mileniului II creştin, anume: Sova Trasiu (1064-1065), Niles (Nil, 1085-1095) şi Timarion (1098-111), dar surprinde şi alte aspecte ale relaţiilor vlaho-bizantine.

Biserica şi viaţa sacramentală în învăţătura de credinţă ortodoxă, studiu semnat de pr. conf. dr. Leontin Popescu (pp. 194 – 261) ne introduce în semantica noţiunilor, cu toată încărcătura lor dogmatică, de unde putem trage concluzia că invitaţia pe care Dumnezeu ne-a făcut-o prin Fiul Său, la comuniunea de iubire veşnică, s-a concretizat în viaţa sacramentală, ce înfloreşte în Biserică, dar, în acelaşi timp, dă şi strălucire acesteia.

Consideraţii privind contextul istoric al organizării primelor două sinoade ecumenice (Niceea – 325, Constantinopol -381), este studiul drei conf. dr. Mihaela-Denisia Liuşnea (pp. 262 – 280), care prezintă cu lux de amănunte contextul istoric, politic şi social, nu doar din imperiu, ci şi din teritoriile vecine, în care se răspândise creştinismul.

Cauzele disputelor ce au premers hotărârile dogmatice de la Niceea şi Constantinopol, sunt multiple, dar printre cele mai importante se numără cele legate de imprecizia termenilor dogmatici. De aceea, pr. lect. dr. Sorin Marinescu îşi propune şi reuşeşte să lămurească această problemă în studiul Precizarea terminologiei trinitare (fiinţă şi ipostas) în simbolul niceo-constantinopolitan receptat în Apus şi Răsărit (pp. 281 – 297), făcând o incursiune minuţioasă în operele părinţilor şi scriitorilor bisericeşti de atunci.

Pr. lect. dr. Dorin Gabriel Pandele, în studiul De la „trinitatea“ lui Plotin la „Sfânta Treime“ a Sf. Atanasie Alexandrinul (pp. 298 – 311) întăreşte un adevăr binecunoscut, pe de o parte, că întreaga umanitate era în aşteptarea unui Răscumpărator, pe de altă parte, că filozofia greacă antică a surprins numeroase raze ale Adevărului ce avea să se descopere plenar în Iisus Hristos.

Pr. lect. dr. Cristian Gagu abordează o temă veche şi nouă în acelaşi timp, anume problema primatului în Biserică. De altfel şi titlul studiului său este sugestiv, în această privinţă: Canonul 3 al Sinodului al II-lea Ecumenic şi învăţătura Sfântului Vasile cel Mare despre primatul de onoare în Biserică“ (pp. 312 – 329).

Studiul Mărturisirea credinţei privită din perspectiva caracterului epifanic al cultului divin, semant de pr. lect. dr. Lucian Farcaşiu (pp. 330 – 353) oaspete arădean în volumul nostru, dovedeşte că în cultul divin nimic nu este la voia întâmplării, pentru că orice act liturgic izvorăşte dintr-o nuanţă ori realitate a credinţei. În acest sens putem spune că, în manifestarea sa, cultul divin este o predică permanentă.

Părintele asist. dr. Ovidiu Soare analizează, în studiul „Către Maxim Filozoful“, epistolă a Sf. Atanasie cel Mare, în apărarea învăţăturii de credinţă niceene (pp. 354 – 362), frământarea marelui părinte  alexandrin, care a avut de luptat pentru păstrarea dreptei credinţe, nu doar cu Arie şi adepţii lui, ci şi cu mentalitatea veche filozofică.

Cum monahismul a jucat un rol important în apărarea dreptei credinţe, încă de la primul Sinod Ecumenic şi ar fi destul să ne amintim de Pafnutie al Tebaidei, părintele arhim. Daniil Oltean analizează Rânduielile tunderii în monahism în primele secole creştine (pp. 363 – 381). Dar creştinismul nord-dunărean nu a fost absent de la marile frământări, în timpul cărora s-a cristalizat învăţătura de credinţă, de aceea dna conf. dr. Doina-Marta Bejan surprinde unele realităţi concrete Din istoria lingvistică a creştinismului românesc (pp. 382 – 389).

Ultimele două studii sunt închinate episcopului cărturar Melchisedec Ştefănescu. Cel dintâi, semnat de dna conf. dr. Violeta Puşcaşu, prezintă Eparhiile Romanului şi Dunării de Jos în timpul episcopului Melchisedec Ştefănescu – un exerciţiu dublu determinist (pp. 390 – 400), iar cel de al doilea, semnat de pr. dr. Lucian Petroaia, analizează Contribuţia Episcopului Melchisedec Ştefănescu la îmbogăţirea tezaurului liturgic al Bisericii Ortodoxe Române (pp. 401 -  444). Dacă studiul doamnei Violeta Puşcaşu este deosebit prin abordare, cel al pr. Lucian Petroaia este inedit prin conţinut, descoperind o latură mai puţin cunoscută şi abordată a lui Melchisedec Ştefănescu, anume aceea de întemeietor al liturgicii româneşti.

Propunem aşadar, spre lectură, un volum bogat şi interesant!

Pr. conf. univ. dr. Ionel Ene

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook