Sfântul Apostol Andrei

Sfântul Apostol Andrei (cca 6-60 d. H), cinstit de toate Bisericile Creştine cu un calendar liturgic, numit în tradiţia ortodoxă şi „Protoclitos”- ,,cel dintâi chemat“, a făcut parte din ceata celor 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi este fratele mai mare al Sfântului Apostol Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Amândoi s-au numărat printre „ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia, în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăinţă şi cu prorocia despre venirea lui Mesia. Potrivit Sfintelor Evanghelii, el s-a născut în Betsaida Galileii, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Sfânta Evanghelie după Ioan ne spune că împreună cu un prieten se aflau la râul Iordan în momentul Botezului Domnului şi ascultau predica Sfântului Ioan Botezătorul (Ioan 1, 35-40). Auzindu-l pe Sfântul Ioan Botezătorul indicându-l pe Iisus Hristos ca fiind cel aşteptat – „Iată Mielul lui Dumnezeu!“- se hotărăşte ad hoc să-L urmeze pe Domnul. Numele său din limba aramaică nu se cunoaşte; numele de Andrei este un nume de origine grecească, negăsindu-se nici o urmă a acestui nume în limba aramaică şi nici ebraică, ceea ce ne duce cu gândul că numele de ,,Andrei“ = ,,bărbat“ i-a fost dat datorită eroismului în suportarea diferitelor chinuri pentru propovăduirea lui Hristos.

A fost primul care L-a urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos şi trăia la Capernaum împreună cu Petru, fratele lui şi cu alţi doi fraţi, Ioan şi Iacov, aşa cum ne spune Sfântul Ev. Marcu în Evanghelia sa (Marcu 1, 21; 29). În Sfintele Evanghelii este prezent la toate momentele importante din viaţa Mântuitorului şi, probabil, era unul dintre cei mai apropiaţi Apostoli ai Mântuitorului (Marcu 3, 3; Ioan 6, 8; 12, 22;).

Sfintele Evanghelii mai pome-nesc pe Sfântul Andrei doar de două ori: la înmulţirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înştiinţat pe Mântuitorul că acolo, în mulţime, era un băiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti (Ioan 6, 8-9), iar a doua oară, după învierea lui Lazăr când, împreună cu Filip, au înştiinţat pe Domnul că nişte elini (greci), veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paştelui iudaic, voiau să-L vadă (Ioan 12, 20-22). În cartea Faptele Sfinţilor Apostoli este menţionat o singură dată, capitolul I, versetul 13.

Potrivit lui Eusebiu de Cezareea, care îl citează în ,,Istoria…“ sa pe Origen, Sfântul Apostol Andrei a predicat în Asia Mică, de-a lungul ţărmului Mării Negre, ajungând până la geto-daci, în Sciţia Mică,  teritoriu istoric ce cuprindea şi Dobrogea de azi, împreună cu sudul Ucrainei, până la Volga. Iată ce scrie Eusebiu de Cezareea: „Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor, s-au împrăştiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiţie, lui Toma i-au căzut sorţii să meargă în Parţia, lui Andrei în Sciţia, lui Ioan în Asia“. Calendarul gotic (sec. al IV-lea) şi Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) susţin şi ele ipoteza misiunii Sfântului Andrei în Sciţia. Tradiţia că Sfântul Apostol Andrei a predicat la sciţi a fost reluată şi de scriitorii bisericeşti. De exemplu, călugărul Epifanie, în „Viaţa Sfântului Apostol Andrei”, afirma că, între popoarele evanghelizate de el, se numărau şi sciţii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane menţionează că Andrei „a predicat în Pont, Tracia şi Sciţia”. După un alt izvor, păstrat în acelaşi Sinaxar, Sfântul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul său Amplias, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în fiecare an la 30 octombrie. Probabil este vorba de Amplias cel amintit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani (16, 8). Prezenţa colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, închinate Sfântului Andrei, constituie un argument ce întăreşte credinţa că acesta a vestit Evanghelia lui Hristos pe teritoriul ţării noastre. Aceasta este şi raţiunea pentru care Sfântul Apostol Andrei este luat ca şi patron al României. Tradiţia îl desemnează şi ca primul episcop al Constantinopolului; a murit ca martir la Patras, suferind supliciul crucii, în jurul anului 60, la 30 noiembrie. Această cruce în forma de X, numită de atunci şi ,,Crucea Sfântului Andrei“ era un supliciu roman cunoscut sub numele de Crux decussata, datorită formei sale în X.

Pe la anul 350, împăratul Constanţiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) duce moaştele Sfântului Andrei la Constantinopol şi le aşează în Biserica Apostolilor. Acestea se păstrează întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminţilor locuitorilor din Patras şi le înapoiază capul Sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea, Papa Pius al II-lea a mutat relicvele Sfântului Andrei în Catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964, capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.

Este patron al Scoţiei (steagul scoţian reprezintă crucea Sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei. De asemenea, este patronul oraşelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc.

Având în faţă tot acest context biblico-istoric, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop prof. dr. Casian Crăciun a tipărit în anul 2011,  într-o forma excelentă,  în traducerea  din franceză a părintelui dr. Aurel Grigoraş, „Faptele Apostolului Andrei“. Textul volumului traduce ediţia din limba franceză, Actes de l’ apôtre André, „Apocryphes“, Collection de pôche de l’ AELAC, volume 7, Brepols, 1995, realizată de Jean-Marc Prieur, după texte din limbile latină, coptă şi greacă.

De la bun început este de remarcat coperta acestei ediţii în limba română, semnificativă pentru originea creştinismului în România: coperta principală are icoana Sfântului Apostol Andrei, pe fundal fiind fresca din capela Seminarului Teologic „Sf. Andrei“ din Galaţi, reprezentând predica Sfântului Apostol Andrei la Dunărea de Jos şi încreştinarea strămoşilor noştri. Redactorii ediţiei în limba română sunt pr. conf. dr. Ionel Ene, directorul Departamentului de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie din Galaţi, şi pr. Gelu Aron, secretarul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Această ediţie este unică în spaţiul românesc – până acum nu mai există o altă lucrare sau traducere despre viaţa şi faptele Sfântului Apostol Andrei – şi a fost lansată în cadrul festiv al Conferinţei preoţeşti pe semestrul al II-lea, în Aula Magna a Universităţii „Dunărea de Jos“, în prezenţa preoţilor protoieriilor reunite ale oraşelor Galaţi şi Brăila, la 17 noiembrie a.c.

Traducerea are un Cuvânt înainte al traducătorului, care ne familiarizează cu noţiunea şi contextul istoric al  scrierilor aşa-zis apocrife, accentuând importanţa izvoarelor latine, greceşti şi copte folosite.

Introducerea redă mini-comentariul ediţiei din limba franceză, cu accente asupra receptării de către creştinii din Orient şi Occident a istoriei faptelor şi vieţii de martir ale Sfântului Apostol Andrei. În acelaşi timp încearcă o sistematizare a doctrinei antropologice a apostolului, a învăţăturii despre Revelaţie, inspiraţie, moralitatea faptelor, despre Cruce, Dumnezeu, diavol etc. Spre sfârşit face un mini- excursus istoric al lucrării „Faptelor Sfântului Andrei”: perioadă, loc, timp şi cadru de redactare.

Această introducere este urmată de un capitol intitulat: Note aspra documentelor vechi – prezentare a celor trei documente care sunt traduse: „Viaţa lui Andrei, de Grigorie de Tours (episcopul de Tours)“; „Papirusul copt Utrecht“ şi „Faptele lui Andrei“ în versiunea greacă;

Urmează „Faptele lui Andrei, traduceri“:

Viaţa lui Andrei de Grigorie de Tours“ ce cuprinde 40 de fapte şi minuni din viaţa de propovăduire şi de jertfă a Sfântului Apostol Andrei, apoi „Papirusul copt Utrecht 1” organizat pe versete, unele dintre ele incomplete;

Ediţia redă apoi „Faptele lui Andrei“ în versiunea greacă, în 32 de capitole, ce culminează în Cuvântarea sau Discursul la Cruce, de deosebită profunzime teologică, aducând aminte de Acatistul Sfintei Cruci: „Bucură-te, o Cruce, numită putere sfântă! Bucură-te, formă a înţelepciunii, născută din Cuvântul înţelepciunii! […] Bucură-te, ima-gine a suferinţei, care neîntrerupt surpi puterea diavolului! Bucură-te, figură a înţelepciunii, care ai dat chip la ceea ce era fără chip! Bucură-te, legătură ce nu poate fi legată, care ai legat pe primul nelegat!“.

Traducerea se încheie cu „No-te complementare la Faptele lui Andrei“: Andrei şi Maximila, noii Adam şi Eva; Discursul la Cruce“.

Recomandăm tuturor creş-tinilor români citirea acestei ediţii în limba română a Faptelor Sfântului Andrei din cel puţin două motive: Primul ar fi acela că textul are un deosebit duh creştin complementar învăţăturilor Bise-ricii Ortodoxe, chiar dacă face parte dintre textele apocrife, cu accente pe spiritul de jertfă, de moralitate şi responsabilitate a faptelor. Al doilea motiv – românii sunt datori să cunoască faptele de credinţă şi jertfă ale Părintelui lor, pentru care astăzi se pot mândri că sunt creştini de origine apostolică.

Pr. conf. dr. Leontin Popescu,

Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii ,,Dunărea de Jos“ din Galaţi

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video