Sfântul Apostol Andrei

Valoarea formativ-educativă a religiei a fost recunoscută de aproape toţi marii pedagogi ai omenirii, care, în sistemele lor de educaţie şi instruire au considerat-o cel mai bun mijloc de educare a omului, ,,şcoala” clasică de formare a caracterelor morale şi de perfecţionare spirituală a persoanei. Educaţia, în general, şi cea religioasă, în special, nu se reduce însă la un travaliu pur tehnic, de a transfera nişte cunoştinţe sau de a forma conduite, ci presupune în același timp şi reformare umană, intervenţie psihologică asupra unor persoane sau grupuri de persoane de o specificitate aparte.

Pe linia acestei abordări interdisciplinare a învăţământulului religios se înscrie şi lucrarea de doctorat a Episcopului Antim Angelescu, ce îşi propune introducerea educatorilor în problematica psihologiei religioase a copilului şi a adolescentului. Întreprinderea autorului este cu atât mai temerară cu cât subiectul abordat este unul sensibil şi, mai ales, insuficient dezvoltat teoretic şi empiric la momentul studierii (1925) şi publicării lui (1939). Plecând de la ideea că religia este angajarea fiinţei umane într-o relaţie dinamică cu Dumnezeu, educaţia religioasă pregăteşte copilul şi adolescentul nu numai pentru această viaţă, ci şi pentru viaţa cea veşnică, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Implicarea psihologiei în acest mecanism educaţional presupune, în viziunea autorului, studierea vieţii sufleteşti a copilului prin introspecţie şi observare obiectivă. Cercetările actuale legate de psihologia religioasă pun în relație „eul” nostru mărginit cu un „Eu” supraomenesc, în care Dumnezeu Se coboară dintr-o lume superioară în fiinţa noastră sufletească.

Prin urmare, religia nu se reduce la aspectele sale emoţionale, sentimentale, subiective şi nici educaţia religioasă la implicaţiile sale sociale sau doar la cunoaşterea ritualului creștin. Pe de o parte, actul religios implică mai multe componente psihice: nevoi religioase, deprinderi, reprezentări, judecăţi, convingeri, sentimente, între care se stabilesc relaţii de interdependenţă. Pe de altă parte, educaţia religioasă în şcoală are un rol esenţial în formarea copilului şi adolescentului, în structurarea psihică armonioasă şi în desăvârşirea lor spirituală.

Din această perspectivă, abordarea teoretică a Episcopului Antim Angelescu rămâne de actualitate, mai ales într-o lume în care tinerii par să îşi piardă prea ușor reperele morale. Familia, Biserica şi Şcoala continuă să fie şi astăzi mediile de transmitere a valorilor religioase şi factorii care contribuie la elaborarea şi/sau consolidarea structurii psihologice a credinţei.

Conf. univ. dr. Rariţa Mihail,

Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii ,,Dunărea de Jos”- Galaţi

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video