Sfântul Apostol Andrei

O sinteză elaborată privitoare la tradiția hermeneutică patristică de limbă greacă a Sfintei Liturghii era necesară în Teologia ortodoxă românească ‑ fundamentată în sursele primare, dar și pe comentatorii moderni cei mai autorizați. Această lucrare a fost dusă la bun sfârșit de către Gina Luminița Scarlat, cadru didactic al Universității „Dunărea de Jos“ din Galați la Departamentul de Teologie al Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie, care și‑a propus drept scop observarea tipului de gândire hermeneutică liturgică greacă. Precizez dintru început metoda de lucru, pe care autoarea acestui studiu pune preț și îi acordă credit: metoda de lucru cea mai eficientă aleasă de autoarea acestui amplu studiu pentru un asemenea subiect este comparativ – hermeneutică, fiind vizată întreaga perioadă în care a fost abordat comentariul Sfintei Liturghii, de la constituire și până la definitivare.

În perioada cuprinsă între secolele IV‑XV sunt vizați, în ordine cronologică, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Gură de Aur, Teodor al Mopsuestiei, Sfântul Dionisie Areopagitul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cuviosul Anastasie Sinaitul, Sfântul Gherman I al Constantinopolului, Sfântul Teodor Studitul, Nicolae, episcop al Andidei, Sfântul Sofronie, Patriarh al Ierusalimului, Sfântul Nicolae Cabasila, Sfântul Simeon al Tesalonicului, Sfântul Marcu Eugenicul al Efesului. I‑am enumerat pe toți autorii vizați pentru a pune în evidență, pe de o parte, aria largă a acestui excurs hermeneutic și, pe de altă parte, specificitatea fiecăruia dintre ei. Fără a părăsi unitatea tradiției interpretării, fiecare părinte și scriitor bisericesc practică un anume tip de comentariu care‑l individualizează în această hermeneutică liturgică continuă. Astfel, Sfântul Chiril al Ierusalimului elaborează prima cateheză liturgică, fiind „autorul primei introduceri explicative liturgice răsăritene, inaugurând genul hermeneutic mistagogic“ (p. 68). Sfântul Ioan Gură de Aur nu a fost indiferent față de bogăția semantică, dogmatico‑spirituală a componentelor Sfintei Liturghii, comentariul hrisostomic reprezentând  „o prețioasă mărturie despre modul în care autorul a înțeles viața liturgică“ (p. 107). Hermeneutica lui Teodor al Mopsuestiei este o erminie liturgică bazată pe imagini biblico‑hristologice, iconic – tipologică, fiind părăsită înțelegerea ritualistă a Sfintei Liturghii pentru cea simbolic – hristologică.

Următorii doi autori sunt prac­ticanții unui comentariu dog­­matico-spiritual. Hermeneu­tica liturgică a lui Dionisie Areopa­gitul reprezintă intrarea „înlăuntrul celor atotsfinte“ prin care se depășesc înțelesurile „potrivit zugrăvite“, transmise de actele săvârșite „înaintea ușilor celor nepătrunse“, pentru a se ajunge la vederea frumuseții dumnezeiești (p. 210). Gina Scarlat surprinde faptul că, la Sfântul Dionisie Areopagitul, Liturghia este o icoană a unității spirituale a credincioșilor cu Dumnezeu, centrată pe taina unității euharistice, fiind astfel actualizată taina sinaxei liturgice. Cu Sfântul Maxim Mărturisitorul se realizează introducerea contemplativă în Taina Sfintei Liturghii și aceasta deoarece el „e condus de ideea că slujirile săvârșite în biserică au o rațiune suprafirească, de ordin divin, pe care o urmărește în toate explicațiile sale“ (p. 278).

Cadrul didactic universitar gălă­țean constată, caracterizând într‑o manieră sintetică hermeneutica Sfântului Maxim Mărturisitorul, că la el avem cele mai multe semnificații pentru principalele momente ale Sfintei Liturghii. Sfântul Maxim este interpretul perspectivei multiple, „care validează diversitatea interpretativă permisă de textul sursă, urcând de la ritual, la anamneza momentelor biblice, la explicarea dogmatică și la contemplația spirituală care vizează unirea personală a participanților la realitatea supremă care li se descoperă progresiv, prin simbol și taină“ (p. 283).

Pentru perspectiva moralizatoare, este prezentată hermeneutica liturgică moralizatoare a Cuviosului Anastasie Sinaitul. O atenție sporită este acordată hermeneuticii ritual – iconomice, reprezentată de Sfântul Gherman I al Constantinopolului (expunerea și contemplarea Sfintei Liturghii), Nicolae, episcop al Andidei (o nouă exegeză liturgică ritual ‑ iconomică), Sfântul Sofronie, Patriarh al Ierusalimului (o compilație liturgică cu stil), Sfântul Nicolae Cabasila, Sfântul Simeon al Tesalonicului. Ultimii doi sunt autorii sintezelor. Nicolae Cabasila interpretează Sfânta Liturghie în cheie euharistică, fiind „primul hermeneut al Sfintei Liturghii, care a simțit nevoia completării afirmațiilor anterioare cu noi reflecții“, continuându‑și hermeneutica printr‑un comentariu aprofundat și punând în evidență faptul că „Liturghia are un potențial semantic sesizabil prin trăire duhovnicească și o bună cunoaștere a Sfintei Tradiții“ (p. 504). Sinteza pe care Sfântul Simeon al Tesalonicului o realizează este pusă în evidență prin maniera în care concepe simbolul (drept realitate spirituală, după Dionisie Areopagitul), prin modul în care dezvoltă teoria integrării semnificației spirituale a bisericii ca locaș de cult în erminia Sfintei Liturghii (după Maxim Mărturisitorul), punând în evidență relația Biserică‑Liturghie, dar  și a altor elemente care amintesc de Sfântul Gherman și Patriarhul Sofronie, Nicolae al Andidei sau Nicolae Cabasila.

Remarc, în final, nu doar capacitatea de sinteză, ci și virtuțile analitice pe care Gina Luminița Scarlat le demonstrează în această carte. Aceasta, cu atât mai mult cu cât se mișcă atent printre sursele accesate în limba greacă și gestionează, într‑o construcție foarte organizată, un subiect atât de important pentru tradiția teologică a gândirii răsăritene în centrul căreia stă, neclintită, Sfânta Liturghie ‑ icoană și taină a lucrării dumnezeiești mântuitoare.

Prof. dr. Ion Cordoneanu

 

 

 

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook