Mesajul Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos transmis Înalpresfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, cu ocazia trecerii la Domnul a Părintelui Teofil Părăian, duhovnicul de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.
Înaltpreasfinţiei Sale, Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.
Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,
Cu nespusă durere sufletească, dar şi cu mare încredere în mila şi în ajutorul lui Dumnezeu, particip, spiritual, la momentul petrecerii Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil din lumea noastră trecătoare, spre cea veşnică ”unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.
Am dorit mult să iau parte, cu toţi cei prezenţi, la mănăstirea Sâmbăta, într-o zi de sâmbătă, zi a rugăciunii pentru cei adormiţi în Domnul, să fiu lângă părintele Teofil, care astăzi nu ne mai vorbeşte în limbajul de aici, ci noi încercăm să-i vorbim Stăpânului vieţii despre cel mai harnic misionar al Învierii şi al luminii cereşti, chiar dacă el n-a văzut niciodată lumina de aici! Tocmai el ne-a călăuzit atât de precis, spre frumuseţea luminoasă a iubirii de Dumnezeu şi de oameni, în Sfânta Biserică Ortodoxă dreptmăritoare.
Participarea la înmormântarea mitropolitului cu viaţă cuvioasa şi sfântă de la Durostor, în acelaşi timp cu prohodirea părintelui Teofil, mă îndeamnă să sper în iertare pentru a nu fi fost astăzi lângă trupul său istovit de atâta lucrare jertfelnică şi sfântă. Legăturile spirituale dintre noi, de aproape patru decenii şi, mai ales, contribuţia părintelui Teofil la aprofundarea raţiunii prieteniei trainice, ca şi hărnicia sa fără de egal în slujirea liturgică, culturală şi misionară devin peceţi sfinte peste recunoştinţa neştearsă şi iubirea nesfârşită. Omul cu faptă şi nume rupte din iubirea de Dumnezeu se aşează cu trupul în mormânt, dar cu lucrarea şi personalitatea sa în inimile şi sufletele noastre pentru totdeauna.
Preacuviosul Părinte Teofil slujeşte de astăzi împreună cu ctitorii Lavrei de la Sâmbăta, mănăstire care l-a înţeles, l-a iubit şi l-a ajutat mai mult decât o mamă, şi pe care el a cinstit-o mai mult decât pe o familie duhovnicească, sfântă şi armonioasă. A făcut-o cunoscută în toată lumea creştină, devenind un alt părinte Cleopa al Transilvaniei şi nu numai. Dumnezeu l-a chemat când a ştiut că ne poate fi de folos mai multora dintr-o nouă şi mare slujire cerească.
Pentru atâtea ”ctitorii” de suflete, de oameni credincioşi, virtuoşi, demni şi curaţi, atât din cinul monahal, cât şi din lume, pentru semănatul îndelungat şi secerişul mănos de pe întinsul ”lanului” sufletesc al inimilor ucenicilor răsfiraţi în toate categoriile vieţii spirituale şi sociale, pentru rara sa disponibilitate de apostolat, mai ales în rândul tinerilor, în toată ţara şi dincolo de hotarele ei, ” la şcoala părintelui Teofil” , pentru multele prilejuri de lucrare sfântă misionară şi la Dunărea de Jos, ultima chiar în acestă vară, fie-mi îngăduit a-i mulţumi încă o dată părintelui Teofil şi a-L ruga pe Dumnezeul iubirii de oameni să-i prelungească lucrarea oferindu-ne, neîncetat, în momente de neputinţe, de încercări şi de suferinţe voioşia chipului său, profunzimea gândirii sale şi bogăţia teologhisirii pe înţelesul tuturor.
Să ne ajute a înţelege mai profund testamentul lui, adresat oricărui creştin: ”Să te mântuieşti”!
Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze în rândul sfinţilor!
Veşnică să-i fie pomenirea !
Arhiepiscopul Dunării de Jos
Galaţi, 31 octombrie 2009
FacebookContact