Sărbătoare în parohia brăileană Filipeşti

În Duminica Samarinencei, credincioşii parohiei Filipeşti, Protopopiatul Făurei, judeţul Brăila, au ...

Slujire pastorală-misionară şi socială în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Ca o prelungire a mesajului evanghelic din Duminica a IV-a după Sfintele Paşti, numită „a Slăbănogul...

Simpozionul Naţional Studenţesc „Episcopul Melchisedec Ştefănescu – 120 de ani de la trecerea la cele veşnice“

La iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos...

Pelerinaj la moaştele Sfântului Ioan Casian de la Marsilia, Franţa

Imagini din pelerinajul efectuat de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos,...

Prăznuirea Sfântului Atanasie al III-lea al Constantinopolului la Dunărea de Jos

Cinstirea Sfântului Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului la trei ani de la ceremonia î...

Sfânta Liturghie de hram la biserica „Sfântul Mucenic Antim şi Sfintele Femei Mironosiţe“ din Galaţi

În a treia duminică după Sfintele Paşti, a Sfintelor Femei Mironosiţe, parohia „Sfântul Mucenic Anti...

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul spiritual al municipiului Tecuci

În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul spiritual al municipiului Tecuci, sl...

Sărbătorirea praznicului „Izvorul Tămăduirii“ în municipiul Brăila

Vineri, 20 aprilie 2012, la biserica cu hramul „Buna Vestire“ din municipiul Brăila, au venit zeci d...

Educaţia creştină – împlinirea vocaţiei baptismale
Joi, 26 Mai 2011 19:40

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, adresat elevilor, profesorilor și organizatorilor celei de-a III-a ediții a Olimpiadei Naţionale de Religie, Galați, 16-21 aprilie 2011:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2011 să fie „Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii” în Patriarhia Română.

Biserica mărturisește că iubirea smerită şi preaslăvită a lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat se dăruieşte omului prin harul Sfântului Botez, pentru ca omul care se uneşte cu Hristos să poată birui păcatul şi să dobândească viaţa veşnică în slava Preasfintei Treimi. Întrucât Sfântul Botez este începutul mântuirii omului şi arvuna vieţii veşnice, fericiţi sunt părinţii care dau naştere la copii şi apoi îi botează ca să devină în Hristos fii ai lui Dumnezeu după har. Fericiți sunt și cei care, în Biserică, lucrează prin harul Duhului Sfânt la formarea de fii şi fiice duhovniceşti. Preoții și profesorii de religie înțeleg că înfierea baptismală are ca scop învierea omului din păcat şi pregătirea lui pentru învierea cea de obşte şi pentru viaţa veşnică.

Când Biserica le arată copiilor iubirea lui Hristos pentru ei, aceştia iubesc Biserica şi devin icoane de nevinovăţie şi bunătate care îi orientează pe adulţi spre Împărăţia cerurilor (Cf. Matei 18, 3). Prin orele de religie din școli și prin catehezele din biserici – în cadrul proiectelor Patriarhiei Române „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala!” – Biserica mărturisește Adevărul credinţei mântuitoare și cheamă la libertatea de-a iubi pe Dumnezeu şi pe semeni: „Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Creșterea în Duhul Adevărului luminează sufletul copilului și, în același timp, îl înalță prin iubire.

Sfântul Apostol Pavel arată că roadele Duhului sunt acestea: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23). Bucuria copiilor și tinerilor, care participă la cea de-a treia ediție a Olimpiadei Naționale de Religie, amintește de mulțimea ucenicilor care, întâmpinând pe Mântuitorul Iisus Hristos la intrarea în Ierusalim, „bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse, zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus” (Luca 19, 37-38). Bucuria aceasta luminează credința și iubirea față de copii a părinților și a profesorilor de religie.

Felicităm pe organizatorii Olimpiadei Naționale de Religie, eveniment duhovnicesc care adună împreună Familia, Școala și Biserica. Ne rugăm Domnului Hristos să binecuvânteze pe toţi elevii participanți, pe profesori şi pe părinţi, dăruindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie întru mulţi şi frumoşi ani!

Cu multă preţuire şi părintească binecuvântare,

† DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preluare www.basilica.ro

 

Pastorală

Revista eparhială

Anul 2012

Un dar pentru

construimcatedrala.ro

Proiect european

Sinaxarul zilei