| Hotărarea Sf.Sinod în legătură cu activitatea de conservare şi restaurare a bunurilor din patrimoniul mobil şi imobil |
| Vineri, 21 August 2009 10:28 |
|
Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 18-19 iunie 2009 în legătură cu activitatea de conservare şi restaurare a bunurilor din patrimoniul cultural-naţional bisericesc mobil şi imobil aflate pe teritoriul lor.
1. Sfântul Sinod adresează un apel comunităţilor de credincioşi din parohii şi obştilor aşezămintelor monahale de a acorda, dimpreună cu preocuparea pentru construirea de noi locaşuri de cult şi a altor edificii bisericeşti cu scop social filantropic şi cultural-educativ, o atenţie deosebită si grijă faţă de lăcaşurile de cult monumente istorice, iar acolo unde situaţiile concrete o cer, conservarea şi restaurarea acestora va fi abordată cu prioritate. 2. Pentru facilitarea execuţiei, cu mai multă operativitate, a unor intervenţii de primă necesitate, centrele eparhiale şi unele protopopiate pot avea în vedere organizarea unor echipe proprii, autorizate pentru lucrări de construire, reparare, restaurare şi întreţinere a locaşurilor de cult şi a altor edificii bisericeşti care nu sunt monumente istorice. 3. In acelaşi mod se poate proceda şi în privinţa activităţilor de conservare şi restaurare a monumentelor istorice bisericeşti, cu precizarea că pentru acestea este necesar să fie cooptat personal de înaltă calificare, competenţă şi profesionalism, care să fie autorizat de instituţiile abilitate ale statului pentru astfel de lucrări. 4. Aprobă următoarele propuneri ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe care eparhiile trebuie să le aibă în vedere, cu caracter de urgenţă, în activitatea de conservare şi restaurare a bunurilor din patrimoniul cultural-naţional bisericesc mobil şi imobil aflate pe teritoriul lor: a. Inventarierea urgentă a tuturor obiectelor de patrimoniu mobil şi imobil, potrivit normelor europene în vigoare (descriere, fotografiere digitală etc), în contextul în care, în problema conservării, restaurării şi valorificării ştiinţifice a acestor bunuri, pe bază de proiecte se pot obţine finanţări europene. În acest scop, toate unităţile bisericeşti şi, în mod special, cele care deţin bunuri de patrimoniu mobil şi imobil, sub îndrumarea centrului eparhial, vor evidenţia în inventare şi bunurile care lipsesc fizic, iar dacă sunt identificate în alte locaţii, vor face demersuri pentru recuperarea acestora. De asemenea, se va studia posibilitatea ca lista monumentelor istorice bisericeşti să fie completată şi cu alte biserici care se încadrează în categoria monumentelor istorice şi care necesită restaurări şi conservări, pentru a putea beneficia de finanţări prin programele culturale europene; b. Se vor evidenţia, pe liste întocmite de fiecare eparhie, toate bunurile care au fost transferate în alte locaţii, cu sau fără proces-verbal de predare-primire, în contextul în care multe dintre acestea au fost preluate în mod abuziv de către autorităţile comuniste şi incluse în patrimoniul altor instituţii publice. În scopul materializării acestui obiectiv, fiecare eparhie va întocmi listele acestor bunuri şi va depune eforturi pentru recuperarea lor, iar în situaţia în care nu există condiţii locale pentru păstrare corespunzătoare, de comun acord cu Patriarhia Română, va exista posibilitatea depozitării şi expunerii, în condiţii adecvate, în viitorul Muzeu al creştinismului românesc din Bucureşti, pentru care Patriarhia Română a demarat toate procedurile legale de înfiinţare. c. Fiecare eparhie trebuie să adopte măsurile necesare, cu concursul specialiştilor în domeniu, pentru depozitarea obiectelor de patrimoniu în condiţii adecvate, cu evitarea excesului de căldură, de lumină sau de umiditate. Pentru realizarea acestui obiectiv, prin Sectorul patrimoniu cultural, fiecare eparhie va dispune verificarea depozitelor de carte veche şi obiecte de patrimoniu din cuprinsul lor, iar acolo unde se vor constata nereguli, vor fi luate măsuri adecvate pentru remedierea lor, potrivit cerinţelor şi standardelor specifice, în cel mai scurt timp posibil; d. Sunt necesare măsuri urgente, la nivelul fiecărei eparhii, pentru conservarea sau/şi restaurarea cărţilor si obiectelor de patrimoniu. În acest scop este necesar ca, in cuprinsul fiecărei mitropolii, în cazul în care aceste centre nu există sau sunt insuficiente, să se înfiinţeze şi sa funcţioneze cel puţin l - 2 centre de conservare şi restaurare a bunurilor de patrimoniu potrivit standardelor în domeniu, care pot deservi şi eparhiile învecinate, în contextul în care, pe de o parte, există programe culturale europene prin care se poate face finanţarea acestora, iar pe de altă parte, în cadrul facultăţilor de teologie ortodoxă unde există specializare Teologie - Artă sacră (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Constanţa), din ai căror absolvenţi vor fi recrutaţi specialişti cu pregătire şi acreditare în domeniu; e. Asigurarea fizică a bunurilor de patrimoniu prin sisteme de protecţie (antifurt, antiincendiu etc.) prevăzute de legislaţia în domeniul protecţiei patrimoniului cultural naţional. Pentru evitarea neajunsurilor ce s-ar putea crea prin lipsa acestor sisteme, fiecare eparhie va avea în vedere ca, în cel mai scurt timp posibil, cu concursul specialiştilor în domeniu, să ia măsurile necesare ca toate unităţile bisericeşti deţinătoare de bunuri de patrimoniu, depozitele de carte veche şi de obiecte de patrimoniu din cuprinsul lor să fie dotate cu astfel de sisteme; f. Sectorul de patrimoniu cultural al fiecărei eparhii să semnaleze şi să propună chiriarhului şi organismelor bisericeşti eparhiale adoptarea de măsuri, precum şi urmărirea aplicării acestora, cu privire la conservarea, restaurarea şi protejarea obiectelor de patrimoniu cultural al eparhiei, la modul de întocmire a inventarului acestei categorii de bunuri, precum şi a listelor cu obiectele de patrimoniu cultural care au fost transferate în alte locaţii, cu sau fără proces-verbal de predare- primire. Pentru aducerea la îndeplinire vor fi respectate prevederile, statutare şi regulamentare bisericeşti, hotărârile Sfântului Sinod, protocoalele încheiate de Patriarhia Română cu instituţii abilitate ale statului, precum şi legislaţia in vigoare. 5. Aprobă următoarele măsuri cu caracter obligatoriu, privind protejarea bunurilor bisericeşti de patrimoniu cultural în cazul filmării şi fotografierii acestora: a. Filmarea şi fotografierea obiectelor bisericeşti de patrimoniu cultural se va face numai cu aprobarea scrisă a chiriarhului „fără dreptul de comercializare". In cazul în care se doreşte comercializarea filmelor şi fotografiilor bunurilor bisericeşti cu valoare de patrimoniu aflate în patrimoniul unităţilor de cult, trebuie precizate condiţii contractuale clare în care să se prevadă că plata drepturilor se face către eparhie pentru activităţile de întreţinere, reparare, restaurare şi conservare a bunurilor bisericeşti; b. Persoanele care filmează şi fotografiază, cu aprobare, în incinta colecţiilor de carte veche, a depozitelor de bunuri de patrimoniu, a muzeelor şi colecţiilor bisericeşti şi în incinta locaşurilor de cult, inclusiv cei care vin să microfilmeze cărţi din bdiliotecile bisericeşti, trebuie să fie însoţite de un delegat al centrului eparhial; 6. In ce priveşte disciplina în domeniul construcţiei locaşurilor de cult şi a altor edificii bisericeşti, precum şi in cel al conservării, restaurării, păstrării şi protejării bunurilor din patrimoniul cultural-naţional bisericesc mobil şi imobil, eparhiile vor lua măsurile necesare pentru înştiinţarea personalului bisericesc de la parohii, mănăstiri, muzee şi colecţii de artă bisericească, depozitele de care veche şi de obiecte bisericeşti, biblioteci şi arhive, precum şi unităţi de învăţământ teologic deţinătoare de astfel de bunuri, privind obligativitatea respectării prevederilor statutare şi regulamentare, a hotărârilor organismelor bisericeşti abilitate, precum şi a legislaţiei specifice în vigoare pentru aceste domenii de activitate: Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice cu modificările şi completările de rigoare. 7. Sectorul patrimoniu cultural al Administraţiei Patriarhale şi Oficiul canonic-juridic vor pregăti şi comunica centrelor eparhiale în cel mai scurt timp posibil, un documentar care va include prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, hotărârile organismelor centrale bisericeşti, precum şi legislaţia specifică în vigoare în domeniul construcţiilor bisericeşti şi al conservării şi restaurării monumentelor istorice bisericeşti. |














