Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

În data de 28 septembrie 2015, Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi şi-a deschis din nou porţile pentru studenţii şi masteranzii celor 14 Facultăţi ale sale.

În acest context, studenţii şi masteranzii Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie au organizat deschiderea solemnă a cursurilor pentru noul an universitar 2015-2016.

Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, urmată de slujba de Te Deum la deschiderea unui nou an universitar.

La programul liturgic din Catedrală au participat profesori, studenţi şi masteranzi teologi, precum şi cadrele didactice universitare şi o parte dintre studenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie.

Într-o continuitate firească, Înaltpreasfinţia Sa i-a binecuvântat pe studenţii şi masteranzii de la Medicină în Sala Mare a  Teatrului Dramatic din Galaţi, cu prilejul deschiderii oficiale a noului an universitar, după care, în sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, Chiriarhul Dunării de Jos a susţinut primul curs de teologie şi spiritualitate ortodoxă din noul an universitar.

La Departamentul Teologic din cadrul Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi activează 12 cadre universitare, coordonator al activităţilor didactice fiind pc pr. lect. dr. Gabriel Pandele, director de departament.

La începutul anului universitar 2015-2016, la cele două programe de studiu care funcţionează în cadrul Departamentului – „Teologie Ortodoxă Didactică“ şi „Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială“ sunt înscrişi 109 studenţi.

La al treilea program de studii, Masteratul în teologie „Istorie şi spiritualitate filocalică“ sunt înscrişi un număr de 44 masteranzi.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook