Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în perioada 30 iunie - 1 iulie a.c., absolvenţii promoţiei 2016 din cadrul Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie – Universitatea „Dunărea de Jos“, Galaţi au participat la examenele de licenţă şi disertaţie.

Programul a debutat cu participarea tinerilor teologi la slujba Sfintei Liturghii, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi de către un sobor de preoţi profesori, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

După Sfânta Liturghie, în sala „Melchisedec Ştefănescu“ a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi s-a desfăşurat examenul propriu-zis, la specializările Teologie Didactică Ortodoxă şi Teologie Ortodoxă – Asistenţă Socială.

Examenul a fost prezidat de Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi a constat în susţinerea a două probe: proba de cunoştinţe fundamentale şi de specialitate - în  cadrul căreia a fost verificat nivelul cunoştinţelor dobândite şi proba de susţinere publică a lucrării de licenţă

La susţinerea examenului de licenţă s-au prezentat 32 de candidaţi.

Pe 1 iulie a.c., masteranzii teologi au susţinut lucrările de disertaţie la specialitatea „Istorie şi Spiritualitate Filocalică“.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video