Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Domnului Academician Augustin Buzura, miercuri, 12 iulie 2017:

Am primit cu durere vestea tristă a trecerii din această viaţă, în data de 10 iulie 2017, a domnului academician Augustin Buzura, prozator, publicist şi critic literar, implicat activ în slujirea şi promovarea culturii române, mai ales înainte de 1990, în perioada regimului totalitar comunist din România.

Trecerea la viața veșnică a marelui și talentatului scriitor Augustin Buzura înseamnă pentru literatura și cultura românească o mare și grea pierdere.

Născut la 22 septembrie 1938 în localitatea Berința din județul Maramureș, scriitorul și academicianul Augustin Buzura și-a făcut o educație temeinică frecventând instituții de învățământ de mare prestigiu: Liceul „Gheorghe Șincai” (în prezent, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare) și Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964).

De la părinții săi a moștenit cultul pentru muncă, dragostea pentru Neam și valorile creștine perene ale acestuia și curajul de a le afirma și apăra în orice împrejurare și cu orice preț.

Iar în timpul studiilor sale, dar și după aceea, a acumulat o vastă și solidă cultură care a constituit temelia impresionantei sale opere. Studiile sale umaniste, cele medicale, mai ales cele de psihologie și psihiatrie i-au permis să sondeze în străfundul societății pe care o descrie în romanele sale și în străfundul sufletului personajelor pe care le-a întruchipat în inconfundabila sa operă literară.

Și-a câștigat un loc de frunte în cultura și societatea românească prin marele talent primit de la Dumnezeu, vistiernicul bunătăților, dar și printr-o imensă muncă împlinită cu răbdare și perseverență, izvorâte dintr-un acut simț al datoriei moștenit de la strămoșii săi maramureșeni.

Și-a manifestat discret credința și ortodoxia sa. A avut printre prieteni și apropiați și slujitori ai altarului. La resfințirea bisericii din localitatea natală, unde în copilărie și adolescență a descoperit tainele credinței, a fost distins de către Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Pentru că suntem în Anul comemorativ al Patriarhului Justinian Marina și al apărătorilor credinței în vremea comunismului, amintim aici un fragment dintr-un interviu oferit de scriitorul Augustin Buzura ziarului Adevărul în care elogiază chipul preotului copilăriei sale, Gheorghe Gheție: “Gheorghe Gheţie era un fel de sfânt. Toată lumea îl socotea un sfânt. În Maramureş, greco-catolicii nu se înţelegeau prea bine cu ortodocşii. Ei, acest preot era acceptat şi slujea la ambele biserici. În plus, făcea exorcizări. Era plin de lume din toate colţurile ţării. Inclusiv din Dobrogea venea lume cu bolnavi psihic, cu epileptici. Îi aduceau în status epileptic, adică în criză continuă de epilepsie, în stare de inconştienţă.

Îi aduceau, legaţi de căruţă, la cea mai veche dintre cele trei biserici din sat, construită în 1430. Înainte se spunea că existase o altă biserică, pe roţi, pe care sătenii o mutau când năvăleau tătarii. Acolo, în miez de noapte, preotul făcea rugăciunea Sfântului Vasile. Tata îl ajuta să îi transporte pe bolnavi, pentru că aceştia erau ori inconştienţi, ori violenţi. Odată ce au fost îngrijiţi de preot, bieţii oameni se întorceau singuri, pe picioarele lor. Da, erau vindecati.

Am văzut zeci de cazuri! Casa noastră, fiind la 40-50 de metri de casa preotului, trăiam practic printre nebuni. Când au venit ruşii, cam în aceeaşi zi în care ne-au făcut ţăndări icoanele, l-au luat pe preot, l-au pus la peretele şurei care se afla în spatele casei noastre, gata să-l execute. Atunci, a apărut un necunoscut care le-a vorbit în ruseşte şi i-a convins să-l ierte. Era într-o zi de toamnă târzie, foarte frumoasă. Eu aveam 6 ani”.

Și unele din romanele sale descriu ostilitatea regimului comunist instaurat în România față de tot ceea ce însemna spiritualitate creștină și românească și ele ne oferă un plus de înțelegere asupra eroismului de care au dat dovadă preoții, călugării și călugărițele din mănăstiri, dar și mulțimea credincioșilor mireni care, înfruntând teroarea și persecuția comunismului ateu, au mărturisit și apărat credința și valorile netrecătoare ale acestui Neam.

Tot în anul 2013, scriitorul Augustin Buzura făcea o altă mărturisire remarcabilă: “Sunt convins că fără prietenie, dragoste şi credinţă este aproape imposibil de trăit“. De aceea a cultivat cu perseverență întreaga sa viaţă aceste virtuți fundamentale, cu statornicie și o cu puternică forță morală.

În mai multe împrejurări el a subliniat faptul că omul nu este numai trup ci și spirit, și că trupul este doar o casă a sufletului.

În acest ceas de vremelnică despărţire, când sufletul robului lui Dumnezeu Augustin Buzura și-a părăsit vremelnica locuință de lut, adică trupul care va fi așezat în mormânt întru aşteptarea Învierii de obşte, cu părintească dragoste, ne îndreptăm gândul spre familia îndurerată, precum şi spre cei care l-au cunoscut şi apreciat pe domnul academician Augustin Buzura, îndemnându-i pe toţi să-l pomenească în rugăciune şi să privească spre moştenirea literară bogată pe care o lasă din plinătatea dragostei, curajului şi devotamentului pentru  poporul român şi cultura românească.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morţii şi Domnul vieţii, Care ne spune că: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, ca trăi” (Ioan 11, 25) să aşeze sufletul domnului academician Augustin Buzura împreună cu drepţii, în lumina şi pacea Împărăţiei cerurilor!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook