În ajunul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia la capela ocrotită de Sfântul Mucenic Pantelimon din cadrul Spitalului de psihiatrie „Elisabeta Doamna“ din Galaţi.

La slujba oficiată la Altarul de vară din curtea instituţiei au participat o parte din cadrele medicale ale Spitalului, pacienţi şi rude ale acestora, precum şi simpli credincioşi din municipiu.

La final, Chiriarhul a oferit celor prezenţi iconiţe şi alte daruri de suflet.

Astăzi, 27 iulie a.c., mănăstirea „Sfântul Pantelimon“, situată în staţiunea Lacu-Sărat din imediata apropiere a municipiului Brăila, şi-a sărbătorit hramul.

Aşezământul monahal aflat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon este loc al luptei duhovniceşti pentru monahiile care slujesc lui Dumnezeu şi semenilor, dar şi centru pentru alinarea suferinţelor trupeşti pentru bolnavii aflaţi la tratament în staţiune. În apropierea locaşului de cult se află noul corp de chilii, care are şi rol de centru social şi filantropic.

Eveniment pastoral-misionar şi social-filantropic deopotrivă, hramul binecunoscutei mănăstiri brăilene a reunit numeroși pelerini sosiți în chip special la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, credincioşi aflaţi la tratament în staţiunea Lacu-Sărat, oficialităţi locale şi judeţene, precum şi monahi şi monahii din mănăstirile Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa credincioşilor, la care s-au adăugat şi cadre medicale din Brăila şi de la baza de tratament a staţiunii Lacu-Sărat.

La momentul liturgic cuvenit, foarte mulți copii și credincioşii primeniţi sufleteşte şi trupeşte au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură Chiriarhul Dunării de Jos a arătat că ”în acest mare dar de frumusețe naturală pe care ni l-a făcut Dumnezeu, în care stejarii seculari sunt ca niște străjeri ai frumuseții naturale, avem posibilitatea de a ne ruga celui ce este permanent în slujirea Mântuitorului Iisus Hristos pentru noi în încercări și în boli, Sfântului și Tămăduitorului Pantelimon”. Ierarhul a mai precizat că ”Mântuitorul Iisus Hristos a așezat pentru oameni o clinică aparte, o clinică de vindecare, care este Biserica Sa, loc autentic pentru tămăduirea de bolile sufletești și trupești”.

A urmat un moment emoționant în care Părintele Arhiepiscop a mulțumit Milostivului Dumnezeu pentru binefacerile Sale revărsate asupra clerului și credincioșilor din Eparhia Dunării de Jos și în mod special pentru părintele Mihail, duhovnicul Mănăstirii ”Sfânta Treime” – Buciumeni, la împlinirea vârstei de 80 de ani.     

La final a fost săvârşit parastasul pentru ctitori.

După tradiţie, cu binecuvântarea Chiriarhului Dunării de Jos, harnicele şi inimoasele maici ale mănăstirii s-au preocupat în special de bătrânii de la centrul de recuperare din imediata vecinătate, pregătind hrană pentru fiecare dintre ei și pentu un grup de 100 de persoane venite din București în pelerinaj la hramul acestei mănăstiri.

***

Mănăstirea Lacu-Sărat este cea mai nouă mănăstire din judeţul Brăila, care şi-a început activitatea la 27 iulie 1996, când Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie a bisericii. La 27 iulie 1999 s-a sfinţit biserica mănăstirii, cu hramul Sfântul Mucenic şi Doctor fără de arginţi Pantelimon, ocrotitorul şi vindecătorul bolnavilor, şi s-a inaugurat şi corpul de chilii al mănăstirii. Biserica mănăstirii este realizată din lemn, în stil maramureşean, cu o turlă-clopotniţă, care se ridică până la înălţimea de 24 metri.La interior, biserica este decorată cu icoane pictate. În custodia mănăstirii se află nouă icoane datând din secolul al XIX-lea.

Aşezământul monahal a fost binecuvântat, de-a lungul timpului, prin aducerea sfintelor moaşte ale Sfinţilor Dasie şi Emilian de la Durostor, Nectarie de Eghina, Sofronie al Ierusalimului ş.a., iar în anul 2009 s-a bucurat de vizita Sanctităţii Sale Bartolomeu I, a Patriarhului Teoctist al României, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a altor personalităţi ale vieţii religioase şi civile din ţară şi de peste hotare.

Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei

Concert caritabil

Proiect

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook