Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Mitropolia Munteniei și Dobrogei Arhiepiscopia Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sărbătoarea a debutat încă din ajunul praznicului cu săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși din zonă și nu numai.

La slujbă au participat și grupuri de copii din parohiile învecinate, îmbrăcați în portul tradițional românesc, care la final au fost binecuvântați și au primit litie din partea ierarhului Dunării de Jos.

Cu acest prilej, a fost amenajată și o expoziție de obiecte vechi tradiționale utilizate în gospodăriile românești de către moșii și strămoșii noștri.

Întrucât copiii se află în vacanța de vară, Parintele Arhiepiscop i-a invitat pe toți copiii prezenți la câteva activități creative și recreative pe plaiurile frumoase ale Mănăstirii Adam, dar și la o agapă tradițională amenajată chiar în mijlocul naturii.

Astăzi, 21 iulie a.c., Sfânta Liturghie a fost săvârșită la acest schit de către un sobor de preoți din cadrul Protopopiatului Târgu Bujor.

***

Unul dintre ocrotitorii spirituali ai Eparhiei Dunării de Jos este, alături de Sf. Ap. Andrei şi Sf. Ierarh Atanasie Patelarie, şi Sf. Cuvios Rafail. Sfântul deşi a sihăstrit la Mănăstirea Agapia Veche, este originar din localitatea Bursucani din nordul judeţului Galaţi.

Prin eforturile Arhiepiscopiei Dunării de Jos, vechea aşezare monahală a renăscut, chiar lângă zidurile vechi ale mănăstirii și a fost pusă sub ocrotirea Sf. Cuv. Rafail.

Pr. Rareș Bucur

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Alte emisiuni

Ne puteți urmări și pe Facebook