Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de  Jos, astăzi 14 iunie 2012, în sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ a Centrului Eparhial, a avut loc întâlnirea locală pentru planificare strategică din cadrul proiectului „FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social”.

La aceată întâlnire au participat, alături de reprezentanţi ai Centrului Eparhial, membrii echipei locale a Centrului de Resurse Galaţi, delegaţi ai celor 8 protoierii precum şi doamna Gabriela Batîr, reprezentanta partenerului din cadrul acestui proiect, Instituto de Formacion Integral (Spania).

În cadrul întâlnirii de lucru au fost analizate, din perspectiva planificării strategice, domeniile cultural, educaţional şi activităţi cu tineretul dar şi cel social din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Participanţii la această întâlnire au identificat punctele tari şi punctele slabe pentru domeniile şi subdomeniile alese în Arhiepiscopia Dunării de Jos.

De asemenea, au fost prezentate spre dezbatere diverse aspecte legate de  nivelul de profesionalizare şi specializare a personalului reţelei de servicii sociale ale eparhiei, dezvoltarea de servicii sociale în cadrul unităţilor administrative, gradul de informare şi pregătire a protopopiatelor şi parohiilor pentru dezvoltarea de servicii sociale; funcţionarea comitetelor parohiale; acordarea de sprijin din partea Centrului Eparhial etc.

Au fost iniţiate discuţii privind Învăţământul religios (preşcolar, şcolar, universitar) şi activitatea de editură şi tipografie.

Proiectul FORTE este implementat de Federaţia Filantropia în nouă eparhii ale Patriarhiei Române, începând din septembrie 2010. Partenerii în proiect sunt: Patriarhia Română, Instituto de Formacion Integral (Spania) şi Global Comercium Development. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video