Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit Dionisie al Corintului, Grecia, în perioada 25-29 iunie 2012, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos a participat la manifestările organizate de Mitropolia de Corint cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Vizita s-a înscris în tradiţia frumoaselor legaturi spirituale create de mai mulţi ani între cele două eparhii, consolidate mai ales prin aducerea la Galaţi a moaştelor Sfântului Sofronie al Ierusalimului, în anul 2008 şi ale Sfântului Vasile cel Mare, în anul 2009.

În seara zilei de 25 iunie 2012, cei doi ierarhi au luat parte în Catedrala mitropolitană din Corint la momentul festiv prilejuit de deschiderea oficială a sărbătorilor, prilej cu care au fost aduse spre venerare moaştele Sfântului Apostol Pavel şi ale altor sfinţi care ocrotesc spiritual Mitropolia Corintului: Sfântul Apostol Iason, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mucenic Vlasie, Sfântul Ierarh Sofronie al Ierusalimului, Sfântul Cuvios Nicon, Sfântul Cuvios Patapie, Sfântul Macarie al Corintului, Sfânta Cuvioasa Ipomoni, Sfântul Luca al Crimeii ş.a. Ceremonia a continuat cu slujba Privegherii şi slujba Sfintei Liturghii.

Miercuri, 27 iunie, Înaltpreasfinţiţii Casian al Dunării de Jos şi Dionisie al Corintului au săvârşit slujba Privegherii şi slujba Sfintei Liturghii în Catedrala din Corint, înconjuraţi de clerul şi cinul monahal al Eparhiei, cu participarea unui mare număr de credincioşi. În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul Dunării de Jos a subliniat importanţa cunoaşterii şi păstrării învăţăturii Sfântului Apostol Pavel, cuprinsă, printre altele, în cele două epistole pe care le-a adresat corintenilor, şi a îndemnat pe cei prezenţei la trăirea concretă a virtuţilor creştine în viaţa de zi cu zi.

Sărbătoarea SfinţilorApostoli Petru şi Pavel a fost deschisă prin săvârşirea în seara zilei de 28 iunie a slujbei Vecerniei, urmată de o impresionantă procesiune cu moaştele Sfântului Apostol Pavel şi ale celorlaţi sfinţi ocrotitori, desfăşurată în zona centrală a oraşului Corint. La întregul moment festiv au participat clerul şi cinul monahal din Eparhiei, dar şi practic întreaga suflare a oraşului.

Sărbătoarea a fost onorată de numeroşi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, în frunte cu Preafericitul Părinte Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, care a şi rostit cuvântul de învăţătură pentru cei prezenţi. Prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei iniţiată şi semnată de fericitul întru pomenire Arhiepiscopul Hristodul, la vecernia praznicului Sf. Apostoli Petru şi Pavel, la Corint participă primatul de la Atena, însoţit de ierarhi ai Sfântului Sinod. Aceasta pentru că Sf. Apostol pavel a zăbovit aici pentru lucrarea sa misonară, apostolică, un an şi şase luni, revenind între timp încă alte trei luni şi unde a trimis două din cele mai profunde scrisori teologice, liturgice şi pastoral-misionare (Epistola I-a şi a II-a către Corinteni).

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Casian a transmis din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, Prefericitului Ieronim al II-lea, mesajul dragostei frăţeşti şi dorinţa de a se intensifica legăturile tradiţionale dintre cele două Biserici Ortodoxe surori şi dintre cele două popoare prietene, român şi elen. A doua zi, în ziua praznicului, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată la Catedrala mitropolitană din Corint de un sobor de ierarhi, preoşi şi diaconi condus de Înaltpreasfinţitului Mitropolit Ambrozie de Kalavria.

Ultimul moment liturgic al sărbătorii l-a constituit slujba Vecerniei oficiată în situl arheologic al vechiului Corint, în locul unde Sfîntul Apostol Apostol Pavel le-a propovodătuit corintenilor, unde a locuit pentru mai multă vreme şi unde s-a format prima comunitate creştină a oraşului antic. În acest cadru de o importanţă spirituală cu totul specială, ierarhul Dunării de Jos a transmis celor prezenţi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a mulţumit Înaltpreasfinţitului Mitropolit Dionisie pentru invitaţia de a participa la eveeniment. S-a evidenţiat semnificaţia teologică şi misionară, liturgică şi culturală a creştinării unei cetăţi de către Sf. Apostol Pavel atât de importantre şi persistenţa după două milenii a vestigiilor odinioară păgâne, acum pecetluite cu puterea nebiruită a Crucii, semnul iubirii jertfelnice pentru lume, în oraşul căruia i-a fost dedicat cel mai profund dar ceresc, „IMNUL DRAGOSTEI“ (I Cor. XIII).

„Templul lui Galionos este acum simbolul şi sanctuarul universal al apostolatului creştin, iar inimile creştinilor, case primitoare ale Sf. Apostol Pavel!“.

Pe parcursul programului au fost vizitate şi alte obiective de interes spiritual şi misionar din Eparhia Corintului. De asemenea, chiriarhul Dunării de Jos a avut prilejul de a venera moaştele Sfântului Ioan Rusul, aflate la Nea Prokopi, în Evia, precum şi moaştele şi crucea Sfântului Apostol Andrei, aflate în Catedrala mitropolitană din Patras, prilejuri cu care s-a întâlnit cu ierarhii celor două eparhii.

Arhim. Daniil Oltean

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video