Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în data de 14 iunie a.c. a  fost organizat un program pastoral-liturgic şi cultural-educaţional în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „V.A.Urechia“ din Galaţi.

Evenimentul s-a desfăşurat la statuia lui Mihai Eminescu din parcul ce-i poartă numele şi a fost prilejuit de împlinirea a 124 de ani de la trecerea poetului naţional la cele veşnice.

În acest context, un sobor de preoţi au oficiat slujba de pomenire, răspunsurile liturgice fiind oferite de corul elevilor Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi, care, la final, au susţinut un microconcert cu interpretări muzicale din opera eminesciană.

Festivitatea a continuat cu depunerea de flori la statuia lui Mihai Eminescu, după care a fost inaugurată Biblioteca Estivală – iniţiativă a Bibliotecii „V.A.Urechia“ – bibliotecă ce va oferi gălăţenilor accesul la servicii de lectură, informare şi recreere într-un spaţiu special amenajat în incinta Parcului „Mihai Eminescu“.

Programul zilei a continuat printr-o serie de conferinţe, prezentări de carte şi recitaluri poetice la sediul central al Bibliotecii „V.A.Urechia“.

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook