Cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop dr. Casian Crăciun, în data de 9 mai 2009, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi, a avut loc cercul pedagogic al cadrelor didactice ce predau religia cadrelor didactice, preoţi şi mireni ce predau religia în liceele din municipiul Galaţi.

Ziua a debutat, conform programului anunţat, cu oficierea Sfintei Liturghii la Capela Seminarului, la care au asistat şi cadrele didactice prezente. A urmat cuvintele de deschidere ale pc pr. Costel Bulgaru, directorul şcolii şi pc diac. Daniel Bejan, inspector de specialitate, după care a fost prezentată oferta educaţională a Seminarului, sălile de clasă, biblioteca, laboratorul de fizică-chimie-biologie, studioul de înregistrări, cabinetele de limbi străine şi de informatică.

După deschiderea făcută de corul seminarului, pc pr. Călin Toderiţă, pedagog şi suplinitor pe catedra de Studiu al Noului Testament, a prezentat lecţia demonstrativă „A doua călătorie misionară a Sf. Apostol Pavel", din programa clasei a XI-a. Părintele profesor a parcurs lecţia îmbinând metodele tradiţionale cu cele moderne, folosind o prezentare pe computer, dublată de lectura biblică şi de explicarea momentelor importante ale acestei călătorii a Apostolului neamurilor.

În continuare pc pr. Sorin Cojocaru, titular pe catedra de Istorie bisericească, a susţinut referatul cu tema „Sfântul Vasile cel Mare, dascăl al tinerilor". A fost o prezentare interactivă şi s-a evidenţiat prin buna documentare şi diversitate a bibliografiei folosite. Referatul a fost însoţit de o prezentare a vieţii şi activităţii Sf. Vasile cel Mare.

S-a continuat cu discuţii pe marginea activităţilor asistate, concluziile fiind:

- importanţa vieţii şi a învăţăturii Sfinţilor Părinţi în formarea tinerilor de astăzi

-necesitatea dialogului şi a legăturilor dintre şcolile şi liceele laice şi Seminarul teologic

- posibilitatea folosirii bibliotecii Seminarului ca centru de documentare pentru profesori şi elevi;

Lucrările s-au încheiat cu un concert susţinut de corul seminarului.

 

 

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video