Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat credincioşilor ortodocşi români cu prilejul Duminicii Familiei

Am văzut cu toţii că, după decembrie 1989, au apărut o serie de schimbări la nivelul întregii societăţi româneşti, unele cu efecte pozitive, aşteptate, dorite, dar şi unele fenomene care, dimpotrivă, au influenţat negativ viaţa oamenilor. Un astfel de fenomen, accentuat vizibil în ultimii ani, este criza familiei şi degradarea vieţii de familie pe fondul creşterii insecurităţii generale şi al confruntării cu schimbări multe şi bruşte, într-un interval de timp foarte scurt. Sociologii consideră că în societate s-a instaurat un fenomen de surmenaj social, de oboseală socială, care aduce după sine o degradare sau o anarhizare a vieţii sociale, explicând astfel de ce, atât în România, cât şi în întreaga Europă, familia creştină se confruntă azi cu multiple crize: criza economică (sărăcie, şomaj, nesiguranţa zilei de mâine, emigraţia spre ţări mai bogate), criza morală (avortul, divorţul, abandonarea copiilor, libertinajul, creşterea violenţei în familie şi a delincvenţei juvenile) şi criza spirituală (sectarismul, fanatismul şi prozelitismul religios).

Reflectând la situaţia actuală de criză a familiei, considerăm că trebuie să valorificăm resursele de îndreptare şi ieşire din criză, pentru a trăi cu speranţă.

În primul rând, trebuie să vedem că fericirea este darul lui Dumnezeu, iar criza familiei de azi poate fi depăşită cu ajutorul şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu-Creatorul, Care a zis: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul!" (Facere 1, 28). În ciuda multor păcate şi primejdii abătute asupra neamului omenesc, totuşi familia a fost instituţia cea mai stabilă în istorie. În plus, binecuvântarea familiei de către Domnul nostru Iisus Hristos la nunta din Cana Galileii, când a transformat apa în vin, la solicitarea Maicii Domnului - icoana Bisericii rugătoare, constituie pentru noi o puternică bază a speranţei creştine. Hristos Cel ce a schimbat apa în vin poate schimba criza într-o speranţă nouă, poate aduce bucurie acolo unde ameninţă lipsurile şi tristeţea.

Trebuie să-L rugăm pe Hristos, să-I spunem Lui ce lipseşte cu adevărat familiei astăzi şi să spunem familiei creştine în criză să ceară ajutorul lui Hristos şi al Maicii Domnului în organizarea însăşi a vieţii conjugale. Minunea din Cana Galileii ne descoperă fericirea ca dar al lui Dumnezeu care aduce comuniune şi bucurie în familie şi în societate, nu ca drept al omului ce trebuie cucerit în spirit individualist şi egoist.

În al doilea rând, trebuie să susţinem efortul Bisericilor de a apăra familia naturală, tradiţională, universală, şi de a rezista în faţa unor "modele" noi de familie, în care relaţia normală bărbat-femeie este considerată ca fiind ceva depăşit.

În al treilea rând, este necesară intensificarea cooperării dintre Stat şi Biserică în toate domeniile care privesc activitatea socială, educaţională şi culturală referitoare la familie, deoarece matricea creştină a Europei nu poate fi smulsă din structura omului european, chiar dacă este ignorată de acesta.

De aceea, Patriarhia Română a susţinut constant păstrarea orei de religie în programa şcolară, pentru că fără credinţă oamenii pierd sensul adevărat al vieţii. Virtuţile şi valorile prezentate în cadrul orelor de educaţie religioasă sunt necesare sănătăţii spirituale din familie şi din societate. Educaţia religioasă îl învaţă pe copil şi pe tânăr iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, credinţa, speranţa, solidaritatea, dreptatea, precum şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, dărnicia şi hărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a fiinţei umane, sensul existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului generos. Ea îi oferă copilului o perspectivă ortodoxă asupra vieţii, adică un mod de a înţelege lumea şi viaţa, de a formula raţionamente cognitive şi judecăţi morale. Educaţia religioasă reduce, astfel, efectele negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, propunând modele viabile de bunătate şi sfinţenie, oferind copiilor şi tinerilor repere în viaţa de familie şi în societate.

În concluzie, îndemnul Nostru părintesc este acesta: să cultivăm mai mult legătura sfântă care există între viaţa familiei şi viaţa Bisericii, între educaţia copilului şi demnitatea persoanei umane, creată după chipul Persoanelor divine. Ca atare, nu putem reduce familia doar la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau economic, pentru că ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende. Familia are vocaţia de a fi conlucrare a omului cu Dumnezeu în lume, pentru a dobândi viaţa eternă, spre slava Preasfintei Treimi şi binele umanităţii.

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video