Duminică, 29 mai 2011, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit slujba de sfinţire a bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Galaţi, situată în curtea Căminului pentru persoane vârstnice „Sfântul Ierarh Spiridon” din oraş.

 

În acelaşi context, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit şi slujba de sfinţire a picturii bisericii.

 

La eveniment au fost prezenţi persoanele asistate şi angajaţii acestui Centru, precum şi membrii celor 100 de familii din imediata vecinătate a căminului,

care au fost acordate acestei capele pentru sprijinirea celor asistaţi.
Au mai participat reprezentanţi ai Asociaţiei Nevăzătorilor din Galaţi, membri ai Asociaţiei surdo-muţilor, precum şi peste 600 de credincioşi gălăţeni. În chip simbolic, nevăzătorii care au primit lumină de la candela Sfintei Mese, după slujba de sfinţire, au oferit la rândul lor, celorlalţi, lumina.

În continuare, credincioşii au participat la Sfânta Liturghie oficiată de chiriarhul Dunării de Jos înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi în apropierea noului lăcaş. Credincioşii au dat răspunsurile la slujbă, au cântat „Hristos a înviat!” şi s-au împărtăşit în număr mare cu Sfintele Taine.

Pe tot parcursul slujbei, după tradiţie, sutele de credincioşi au trecut prin Sfântul Altar şi au sărutat Sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Masă.

La sfârşitul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian i-a acordat pc. pr. paroh Ioan-Alexandru Budişteanu, rangul de sachelar, pentru întreaga activitate desfăşurată în slujirea vârstnicilor aflaţi în acest aşezământ, dar şi pentru finalizarea lucrărilor de înfrumuseţare a bisericii şi pentru punerea în aplicare a programelor liturgice, culturale, social-filantropice şi misionare ale Eparhiei şi cele de la nivel naţional.

Totodată, cu acest prilej au mai fost oferite diferite distincţii de vrednicie pentru ctitorii, donatorii şi binefăcătorii sfântului locaş.

După Sfânta Liturghie imobilul Centrului pentru persoane vârstnice „Sfântul Ierarh Spiridon” a fost sfinţit prin stropirea cu aghiasmă şi ungere cu untdelemn , de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, având în vedere faptul că în ultimii 2 ani s-au derulat lucrări de renovare, igienizare şi dotare cu mobilier nou. Cei 120 de bătrâni care locuiesc în prezent aici au participat, de dimineaţă, la târnosirea bisericii din curtea Căminului şi la Sfânta Liturghie, după care au luat parte la slujba de sfinţire a Centrului.

Căminul funcţionează în virtutea unui parteneriat dintre autorităţile locale şi diferite instituţii gălăţene, o contribuţie importantă având Arhiepiscopia Dunării de Jos.

La finalul slujbei de sfinţire au fost binecuvântate cu Agheasmă camerele în care locuiesc vârstnicii şi toţi au luat prânzul.
Cu acest prilej, primarul, ctitorii şi cei care au ajutat, după puteri, la ridicarea sfântului lăcaş au primit diplome de vrednicie şi a urmat o agapă frăţească, la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi la eveniment.

Istoric

Prin hotărârea nr. 34/29.04.1977 a Consiliului Popular al Judeţului Galaţi, se înfiinţează Unitatea de ocrotire socială cu denumirea „Căminul de pensionari” cu o capacitate de 180 locuri, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Republicii nr. 160 bis, subordonat Direcţiei pentru probleme de muncă şi ocrotirii sociale.

Începând cu luna octombrie a anului 1999, prin hotărârea nr. 273/15.10.1999 a Consiliului Judeţului Galaţi, se aprobă atribuirea denumirii „Sf. Spiridon” Căminului de pensionari din Galaţi, care va funcţiona sub formă de cămin pentru persoane vârstnice. Din anul 2000 activitatea desfăşurată aici este supravegheată de către Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Galaţi.

La 12 aprilie 2000, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos, pe atunci arhiereu vicar, a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie a capelei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Căminului de Pensionari „Sfântul Spiridon” din municipiul Galaţi.

În anul 2003 au fost finalizate lucrările pentru fundaţia capelei, iar doi ani mai târziu, în Joia Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi, chiriarhul Dunării de Jos a rostit rugăciunea de binecuvântare pentru a se putea sluji în noua biserică. Între anii 2007-2008 s-au desfăşurat lucrările de pictură în tehnica „fresco”.
Bisericii în anul 2008 i-au fost arondate 100 de familii, pentru a încuraja legătura dintre comunitate şi vârstnicii din Centrul „Sfântul Spiridon”.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook