În ziua de 30 mai a.c., în cadrul Centrului multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a treia“ de la parohia „Pogorârea Duhului Sfânt“, a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, o activitate cu caracter pastoral-misionar şi social-filantropic, care vine în sprijinul persoanelor vârstnice.

Evenimentul se încadrează liturgic în manifestările prilejuite de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, hramul bisericii şi a Centrului multifuncţional.

În contextul proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2012 ca „An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor“, programul a debutat în biserica parohială cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu de către un sobor de 7 preoţi din slujirea socială, la care au participat 30 de bătrâni aflaţi în risc de marginalizare socială, aflaţi în grija permanentă a Centrului multifuncţional de servicii  sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a“. Alături de aceştia s-au aflat şi cadre medicale voluntare care au oferit bătrânilor atât asistenţă medicală cât şi medicamente gratuite.

Pentru a spori bucuria celor singuri şi trişti, un grup de 5 elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi au susţinut un miniconcert de cântări religioase specifice perioadei liturgice pe care o parcurgem.

La final, celor 30 de persoane asistate le-a fost oferită masa de prânz dar şi pachete cu alimente de primă necesitate, cărţi de rugăciuni şi iconiţe.

În încheiere s-a mulţumit tuturor celor ce s-au implicat în sprijinirea şi organizarea acestor manifestări.

Celor 30 de bătrâni din cadrul acestui aşezământ li se asigură servicii medicale, masă zilnică, consiliere psihologică şi asistenţă religioasă, începând cu luna decembrie a anului 2008.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook