Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, membrii ASCOR Galati au continuat, în Duminica a IV-a după Înviere, programul vizitelor misionare derulate in parohiile din mediul rural ale Eparhiei Dunarii de Jos.

În acest context, au fost vizitate  parohiile Condrea si Liesti, din cadrul Protopopiatul Tecuci.

Slujba Sfintei Liturghii  a fost oficiată în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil” din parohia Condrea de către pc pr Gabriel Molocea, consilier misionar și comunicare media, delegatul Înaltpreasfinției Sale, pc pr. Gheorghe Joghiu, protoiereu de Tecuci si pc pr. paroh Gheorghe Bacău.

La slujbă, credicioșilor și copiilor din parohie li s-au adăugat 30 de tineri membri ai filialei Galaţi a Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi, 20 dintre aceştia fiind îmbrăcaţi în costumele populare și 10 tineri din cadrul Centrului de Tineret al parohiei „Cuv. Parascheva“ din Liești.

Toţi credincioşii participanţi, inclusiv copiii, au cântat omofon, iar la momentul liturgic cuvenit o parte dintre copii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

În final, tinerii ASCOR au susținut un scurt concert de cântece pascale.

A doua etapă a vizitei misionare s-a desfăşurat la parohia „Sf. Cuv. Parascheva“ din Liești, unde slujesc ppcc pr. Ion Croitoru și Titi Gabor.

La finalul Sfintei Liturghii ppcc pr. Nicolae Blănaru, misionar protopopesc, pr. Vasile Ionel (parohia Ivești II), pr. Lucian Spătariu, (parohia Bucești), pr. Gheorghe Bacău (parohia Condrea) și pr. Gelu Bădărău (parohia  Diecheni, însoţiţi de câte 10 – 15 tineri din parohii au participat la programul cultural-misionar pregătit cu această ocazie

După ce a fost săvârşită rugăciunea de mulţumire, tinerii au fost invitați să viziteze atelierul de pictură, muzeul și biblioteca parohială.

În cadrul acestei activități, pc pr. Ion Croitoru le-a prezentat tinerilor obiectele vechi din muzeu, vechimea și utilitatea lor, portul popular și simbolistica pieselor vestimentare care-l alcătuiesc, icoanele de patrimoniu și obiectele de cult, precum și colecția de carte veche.

În atelierul de pictură au fost prezentate principalele lucrări iconografice realizate de-a lungul timpului de tinerii iconari din parohia Liești, precum și fotografii care ilustrează bogata activitate a Centrului de Tineret al parohiei.

A urmat un dialog cu tinerii pe tema de reflecție propusă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după care mebrii Consiliului și Comitetului parohial i-au invitat pe cei prezenți la agapă.

Programul s-a încheiat la Centrul Cultural Liești printr-un spectacol cultural artistic prezentat de cele două grupe de tineri, la care au fost prezenți credincioși din parohie și autorități locale.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video

Ne puteți urmări și pe Facebook