La iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop dr. Casian al Dunării de Jos, în perioada 15-16 mai 2014, la Galaţi s-a desfăşurat Simpozionul Ştiinţific Internaţional „2014 – Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“.

Şi în acest an simpozionul s-a dovedit a fi o expresie a bunei cooperări dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Universitatea „Dunărea de Jos“ prin Departamentul teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi.

I. Deschiderea oficială a simpozionului a avut loc în seara zilei de 15 mai a.c. în Aula Magna a Universităţii „Dunărea de Jos“ printr-un miniconcert de imne pascale, susţinut în faţa distinşilor oaspeţi şi a auditoriului de corul „Ortodoxia“ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos după care, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop dr. Casian a deschis lucrările simpozionului.

În continuare au fost rostite scurte alocuţiuni de către prof.univ.dr.ing. Lucian Georgescu, preşedintele Senatului Universităţii „Dunărea de Jos“ şi de conf. univ. dr. Ivan Ivlampie, decanul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie.

La eveniment au participat distinşi profesori de teologie atât din ţară  cât şi de peste hotare, între care: pc. pr. prof. univ. dr. Nicolae Necula, pc. pr. prof. dr. Spyridon Antoniou de la Facultatea de Teologie a Universităţii „Aristotel“ din Tesalonic, care a susţinut un referat intitulat „Preotul în slujirea Sfintelor Taine“, pr. prof. univ dr Adalberto Piovano de la Institutul de Liturgică Pastorală al Universităţii din Padova, Italia, care a prezentat referatul „Plânsul pentru păcate şi pocăinţa, în monahismul antic“.

De asemenea, pr. dr. Mina Takla Mourkous de la Facultatea de Teologie „Justin Patriarhul“ a Universităţii din Bucureşti a susţinut lucrarea intitulată „Rânduiala Tainei Spovedaniei în Biserica Ortodoxă Coptă“.

Seria expunerilor a fost încheiată de sociologul dr. Mirel Bănică cercetător ştiinţific în cadrul Secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei Române din Bucureşti, prin prezentarea studiului „Proba spontenaităţii: contribuţii la o sociologie a confesiunii (spovedaniei)“.

Prima secţiune a simpozionului, intitulată „Taina Sfintei Spovedanii“ a reunit în Aula Magna şi alţi profesori de la importantele Facultăţi de Teologie din ţară şi străinătate, preoţi, cadre didactice universitare studenţi teologi şi elevi seminarişti.

II.  Secţiunea a II a stat sub genericul „Taina Sfintei Euharistii“ şi s-a desfăşurat în data de 16 mai a.c. în sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ a Centrului Eparhial.

În cadrul lucrărilor, prezidate şi moderate de către ÎPS Casian, pc. pr. prof. univ. dr. Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie „Justin Patriarhul“ din Bucureşti a susţinut în faţa asistenţei referatul „Practici necanonice privind administrarea Sfintei taine a Euharistiei“, iar diac. prof. univ. dr. Ioan Caraza le-a vorbit celor prezenţi despre „Filocalie şi comuniune în lumina hristologiei Sfântului Chiril al Alexandriei“.

La această secţiune dr. Stelian Gomboş, consilier în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, a reamintit preoţilor, studenţilor şi elevilor participanţi că „Mântuitorul nostru Iisus Hristos Euharistic este ieri, azi şi în veci Acelaşi!“.

III. Secţiunea a III-a, care a avut ca temă de reflecţie „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ s-a desfăşurat în aceeaşi zi, în sala „Melchisedec Ştefănescu“ a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi.

Cercetătorul dr. Florin Marinescu de la Institutul de Studii Neoelenice din Atena le-a vorbit tinerilor studenţi despre „Ajutorul dat de Constantin Brâncoveanu zonei Balcanilor şi Orientului apropiat“, iar prof. univ. dr. Ionel Cândea de la Faculatatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos“ a expus lucrarea „Constantin Brâncoveanu şi hotarul cazalei (raialei) Brăila“, prezentânt importante documente şi mărturii ale vremii.

Referatele susţinute de cei 39 de conferenţiari în cadrul simpozionului ştiinţific internaţional desfăşurat la Galaţi se vor constitui într-un nou volum ce va fi editat în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Proiect

Omagiu

Emisiunea "În căutarea lui Hristos"

Galerie video